x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanţul atentatului de la Istanbul a ajuns la 45 de morţi, după decesul unui copil

Bilanţul atentatului de la Istanbul a ajuns la 45 de morţi, după decesul unui copil

02 Iul 2016   •   19:00
Bilanţul atentatului de la Istanbul a ajuns la 45 de morţi, după decesul unui copil

Bilanţul triplului atentat sinucigaş comis marţi pe aeroportul Atatürk din Istanbul a ajuns sâmbătă la 45 de morţi, după decesul unui copil iordanian în vârstă de patru ani, a anunţat agenţia de presă turcă Dogan, potrivit AFP.

Copilul, Rayyan Mohammad, cetăţean iordanian, a murit din cauza rănilor la un spital din Istanbul, a precizat agenţia.

Autorităţile turce au anunţat că 52 de persoane primesc în continuare îngrijiri medicale, 20 dintre ele fiind internate la terapie intensivă.

Potrivit agenţiei turce de presă Dogan, toţi cei trei atacatori de pe aeroportul Atatürk sunt cetăţeni străini, ce provin din Uzbekistan, Kârgâzstan şi din regiunea Daghestan situată în sudul Federaţiei Ruse.

Atentatul de pe aeroportul Atatürk, al patrulea şi cel mai sângeros comis în Turcia de la începutul anului, nu a fost încă revendicat, însă oficialii turci acuză gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

Sursa: AGERPRES

×