Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un om de afaceri întors recent din Coreea de Nord a povestit pentru site-ul american nknews cât de şocat a fost într-un restaurant din Phenian. Invitat la masă de partenerii săi nord-coreeni, el a aflat cu stupoare că nota de plată era 200.000 de won-i de persoană, în condițiile în care salariul lunar al unui profesor e în jur de 6.000. Iar restaurantul era plin.
Cine își permite să dea salariile pe doi ani jumate pentru o seară "în oraș"? Răspunsul pare incredibil, ținând cont despre ce oraș vorbim: sunt reprezentanții mediului de afaceri privat din Republica Populară Democrată Coreeană. "În ziua de azi, Coreea de Nord este o țară în care fațada stalinistă ascunde ceva care nu poate fi numit altfel decât economie de piață în plin avânt", scrie nknews.
Aceasta este ultima dovadă, culeasă de la fața locului, a existenței categoriei "new rich" în statul comunist condus de dinastia Kim.
Afaceri renăscute din foame
Până în anii '90, nord-coreenii - mulți născuți și crescuți în epoca egalitarismului - priveau cu sincer dispreț orice tentativă (rarisimă, la acea vreme) de comerț privat. Dar a urmat foametea crâncenă dintre 1994 și 1998, datorată dispariției blocului comunist, dezastrelor naturale și doctrinei "militarii pe primul loc" - care dirija spre armată resursele și așa puține.
Nu există cifre oficiale, dar se apreciază că până la 3,5 milioane de nord-coreeni au murit de foame în această perioadă în care fabricile s-au închis iar celebrul sistem de stat care distribuia alimentele a dispărut pur și simplu. Pelagra a făcut ravagii în rândul populației care terminase de mâncat scoarța de copac și trecuse la un "regim alimentar" bazat pe iarbă și rumeguș.
Culmea, puterea comunistă și-a pierdut atunci cele mai bune cadre de partid de la baza ierarhiei - fanatici cărora propaganda le ștersese instinctul de supraviețuire și preferau să moară decât să încalce ordinul partidului de a rezista nemâncați. Tot atunci au murit cei care nu s-au putut adapta la noul mediu de viată în care statul nu le mai dădea nimic. Așa se face că, în numai câțiva ani, populația și-a schimbat optica, iar cei care sufereau de foame erau priviți ca ultimii oameni, neputincioși în afaceri.
Economia de piață a renăscut din foame, în Coreea de Nord.
Cele trei trepte ale bogăţiei
Fără a pune la socoteală elita de partid, între nord-coreenii bogați și cei săraci se cască acum o prăpastie. La un capăt sunt oameni bine hrăniți, clienți fideli ai restaurantelor de sushi și ai berăriilor private. La celălalt - nenorociți în zdrențe și hoardele de copii ai nimănui(așa-numiții kotjebi)care și-au dezvoltat în timp uimitoarea capacitate de a înghiți dintr-o singură mișcare orice aliment pe care reușesc să ți-l smulgă din mână.
Diferențele au început să apară la jumătatea anilor 2000. "Până în 2005, în afară de oficialii partidului, toți trăiau la fel. Dar după 2005, oricine a putut vedea diferența dintre bogați și săraci", i-a declarat o refugiată nord-coreeană profesorului Andrei Lankov, doctor în istoria Extremului Orient.
Lankov spune că noii îmbogățiți din Coreea de Nord sunt așezați pe trei niveluri. Pe treapta de sus sunt oameni din conducerea Partidului Muncitorilor din Coreea, care fac afaceri la scară mare în comerțul cu China - uneori ilegal, dar de multe ori chiar încurajați de guvern. Evident, întreprinderile sunt oficial proprietate de stat, însă business-comuniștii de rang înalt derulează în ele afaceri private. Pe treapta de jos sunt micii întreprinzători cu afaceri de tarabă sau în mici servicii: repară orice, de la pantofi la biciclete, fac croitorie, vând alimente sau obiecte de contrabandă.
Uimitoare este, însă, categoria de mijloc a noilor îmbogățiți.
O mină de aur cumpărată pe şpagă
Fără complicitatea autorităților corupte, aceste afaceri nu ar fi posibile. Nivelul doi al business-ului din Coreea de Nord și funcționarii șpăgari se detestă, numindu-se reciproc "paraziți" (ai sistemului comunist, respectiv ai economiei de piață). Îi unește, însă, elanul de a face bani.
Publicația Asia Times a prezentat câteva exemple uluitoare de afaceri private în Coreea de Nord.
Pak este patronul unei companii de transport. Împreună cu câțiva prieteni, a cumpărat din China șapte camioane uzate. Legal, nu poți deține asemenea proprietăți, așa că mașinile au fost înmatriculate ca aparținând unor unități militare nord-coreene. Având numere de armată, firma a obținut și un fel de permis de liberă trecere, în condițiile în care ai nevoie de permise de călătorie pentru a te deplasa în unele zone din țară. În principal, afacerea constă în transportul de sare de la exploatare la depozitele angro.
Cum a strâns Pak banii pentru camioane și șpagă? Probabil pornind de jos, ca frații Kim - actuali proprietari ai unei (nici mai mult, nici mai puțin decât) mine de aur. Au început cu contrabandă la granița de Nord cu China și vânzare de țigări occidentale contrafăcute. Unul dintre frați, fost ofițer de poliţie, avea ceva relații și a pus ochii pe o mină de aur închisă în anii '80. Teoretic, mina aparține unei întreprinderi de comerț exterior din subordinea Partidului Muncitorilor. Practic, frații Kim au angajat câteva zeci de omeni, au cumpărat echipamente și au reluat producția. Aurul este vândut ilegal în China, iar veniturile sunt "impozitate" cu 40% pe filiera funcționarilor corupți.
Un alt exemplu este al doamnei inginer Young, care încă mai dă șpagă lunar 40 de dolari conducerii fostei sale fabrici pentru a fi trecută prezentă la muncă și orele de învățământ politic. În realitate, a ea abandonat încă din anii '90 serviciul unde nu se mai plătea nici salariul de 2 dolari/lună. La început a vândut rochii second-hand din China. În 2005, avea mai multe ateliere de croitorie și zeci de angajate.
Acasă la patronii nord-coreeni
Ce fac cu banii noii îmbogățiți nord-coreeni? Nu au voie să călătorească în străinătate, așa că, în în afară de petreceri în restaurante și baruri imposibil de scumpe pentru pătura săracă, își cumpără case. În Coreea de Nord, locuințele sunt date gratuit de stat și nu pot fi vândute. Adică nu în acte, ci doar în practică, cum se întâmplă și cu întreprinderile. Generația "new rich" își permite acasă orice fantezie: au televizoare plate, calculatoare, aparatură de bucătărie și aer condiționat. Problema este că nu au curent. În Coreea de Nord, curentul electric se întrerupe pentru perioade lungi, la fel cum se întâmplă cu apa și încălzirea în timpul iernii. Unii și-au cumpărat acumulatori sau generatoare, dar primele pot alimenta cel mult becurile și televizorul iar celelalte sunt prea zgomotoase. Ultima modă este să îți tragi cablu electric de la cea mai apropiată unitate militară. Dai 7 dolari pe lună, dar nu mai eşti debranşat niciodată. Unii își cumpără mașini. Deja e simplu de ghicit: Hondele și Toyotele sunt înmatriculate pe diverse întreprinderi.
Cu plutonul de execuţie la uşa firmei
Coreea de Nord face parte din grupul ultimelor cinci țări din lume (alături de Arabia Saudită, Iran, Siria și Yemen) în care încă se mai practică execuțiile publice.
Aproape tot ce fac noii îmbogățiți nord-coreeni se încadrează în codul penal la pedeapsa cu moartea. Acuzați că sunt profitori și delapidatori, primii afaceriști din perioada 1994 - 1995 chiar au ajuns în fața plutonului de execuție - spune profesorul Andrei Lankov. De atunci n-au mai existat campanii la nivel național, dat pericolul încă există. Într-o ţară în care venitul mediu este circa 15 dolari, pătură de mijloc a business-ului nord-coreean câștigă câteva mii de dolari, dar pentru asta își riscă viața.
Citește pe Antena3.ro
