Administrația militară ucraineană susține că trupele rusești au bombardat șase comunități din regiune în ultimele 24 de ore.
Potrivit oficialilor, au fost bombardate comunitățile Velyka Pysarivka, Bilopillia, Yunakivka, Khotin, Esman și Novoslobidske, potrivit Sky News.
Militarii au înregistrat 65 de lovituri de artilerie și mortiere.
În urma bombardării satului Pavlivka din comunitatea Bilopillia o persoană a murit și o locuință, un depozit și o rețea electrică au fost avariate.
Regiunea Sumî este situată la granița de nord-est a Ucrainei și a fost atacată frecvent de ruși în ultimul an.
(sursa: Mediafax)