x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BREXIT - INUNDAȚII la Londra în timpul referendumului

BREXIT - INUNDAȚII la Londra în timpul referendumului

23 Iun 2016   •   13:50
BREXIT - INUNDAȚII la Londra în timpul referendumului

Ploile torențiale au inundat partea de sud-est a Londrei provocând perturbarea transportului public, realtează sky.com.


Zone din Essex și din capitala Marii Britanii sunt în ”Alertă Roșie” după o ploaie de o oră care a adus canitatea de apă echivalentă pentru o lună.


Brigada de pompieri din Londra a primit peste 300 de apeluri telefonice, noapte trecută, peluri care reclamau inundarea caselor cât și faptul că mai multe locuințe au fost lovite de fulgere.

În timp ce alegătorii din Londra şi din sud-estul Angliei au de înfruntat joi ploile torenţiale şi inundaţiile dacă vor să voteze la referendumul privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, locuitorii din Gibraltar au parte de vreme însorită şi de temperaturi ridicate, relatează BBC.

În Gibraltar s-au înregistrat 24.117 de persoane pentru a vota la referendum, potrivit postului public local GBC.

Britanicii care locuiesc în sud-estul Angliei sau la Londra se vor confrunta cu ploi şi cu inundaţii. Potrivit BBC, cantitatea de apă căzută joi în Londra în interval de doar câteva ore reprezintă întregul volum de apă căzut într-o lună întreagă.

Brigada de Pompieri din Londra a anunţat că a primit sute de apeluri în cursul nopţii de la persoane care raportau incidente având legătură cu condiţii meteo nefavorabile, case inundate, autoturisme luate de ape şi distrugeri provocate de fulgere. Brigada de Pompieri a precizat că în mai puţin de două ore, între 1:30 şi 3:00 dimineaţa, a primit 300 de apeluri, cam cât primeşte într-o zi întreagă.

Meteorologul postului Sky News, Nazaneen Ghaffar, a transmis că, în cursul nopţii, în Marea Britanie şi în nordul Franţei s-au înregistrat 6.000 de fulgere, din cauza "umezelii, căldurii şi instabilităţii atmosferice".

Agenţia de mediu a emis 22 de alerte de inundaţii în sud-estul Angliei. Totodată, traficul rutier şi feroviar au fost grav afectate, fiind suspendat sau închis pe unele porţiuni, iar din acest motiv se înregistrau întârzieri majore la primele ore ale dimineţii. O secţie de votare din Londra a fost închisă din cauza ploilor, procesul electoral urmând să se desfăşoare la o altă secţie.

Potrivit Sky News, presa britanică a publicat o fotografie cu un londonez din cartierul Battersea aflat în apă până la brâu, încercând să-şi salveze maşina de sub un pod de cale ferată, în timp ce un internaut a scris pe contul său de Twitter: "N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! Atâta ploaie la Londra! Şi-apoi tunete. Şi-apoi fulgere. Şi-apoi pană de curent. Iar dormitorul meu este inundat!"

În restul Marii Britanii vremea va fi însorită şi fără ploi, în timp ce în zone din Scoţia şi Irlanda de Nord vor cădea averse de ploaie. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: brexit inundatii inundatii la londra