Susţinătorii apartenenţei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Uniunea Europeană şi-au stabilit strategia prin care parlamentul de la Londra poate forţa guvernul să solicite un nou referendum asupra Brexit-ului, susţinând că încă este timp pentru organizarea unei noi consultări a electoratului britanic, informează miercuri Reuters.
Viitorul Brexit-ului rămâne incert - existând scenarii mergând de la o ieşire dezordonată a britanicilor din UE până la desfăşurarea unui nou referendum - întrucât este de aşteptat ca pe 15 ianuarie parlamentarii britanici să respingă acordul convenit de premierul Theresa May şi liderii Celor 27 în luna noiembrie.
Theresa May a respins constant ideea organizării unui al doilea referendum privind oportunitatea rămânerii ţării sale în blocul comunitar, dar gruparea People's Vote a câştigat un sprijin tot mai mare în legislativul britanic.
Dacă acordul va fi respins de parlamentarii britanici săptămâna viitoare, atunci în termen de 21 de zile executivul condus de Theresa May va trebui să anunţe, într-o moţiune parlamentară, în ce mod va proceda.
Gruparea The People's Vote a declarat într-un raport că parlamentarii vor trebui să amendeze moţiunea respectivă prin solicitarea organizării unui nou referendum. Acest lucru ar urma să se întâmple la jumătatea lunii februarie.
În acel caz, Regatul Unit ar fi nevoit să ceară o amânare a calendarului său pentru ieşirea din UE, pentru a oferi timp suficient pentru campania noului referendum, ceea ce poate dura patru luni.
''Nimeni nu a înaintat o propunere care ar putea asigura o majoritate în actualele circumstanţe. Realitatea crudă este că o asemenea propunere nu există. Credem că singura cale credibilă aflată în faţa parlamentarilor este de a ne reîntoarce la electorat pentru această decizie'', se arată în raportul grupării The People's Vote.
Amânarea datei ieşirii efective a Regatului Unit din UE după 29 martie va presupune acordul unanim al şefilor de stat sau de guvern din UE, în Consiliul European.