x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Buget în regim de urgență în SUA. Trump vorbește despre „un dezastru”!

Buget în regim de urgență în SUA. Trump vorbește despre „un dezastru”!

de Redacția Jurnalul    |    23 Dec 2022   •   10:30
Buget în regim de urgență în SUA. Trump vorbește despre „un dezastru”!

Senatul Statelor Unite a aprobat, joi seară, un proiect de buget în valoare de 1.700 de miliarde de dolari, în cadrul eforturilor de evitare a opririi activităţilor agenţiilor guvernamentale federale, dar fostul preşedinte Donald Trump a catalogat planul drept un "dezastru".

Proiectul de buget a fost aprobat în procedură rapidă în Senat cu un raport de voturi de 68 la 29, urmând să fie dezbătut urgent şi în Camera Reprezentanţilor, conform site-ului Axios.com.

Bugetul de 1.700 de miliarde de dolari ar urma să asigure fondurile agenţiilor guvernamentale federale până în septembrie 2023, evitând proceduri complicate în noua legislatură, care începe în ianuarie. Procedura accelerată are rolul de a evita un blocaj al instituţiilor guvernamentale federale din cauza disputelor dintre liderii democraţi şi cei republicani. Partidul Republican (opoziţie) va avea majoritate în Camera Reprezentanţilor începând din ianuarie.

Proiectul de buget prevede inclusiv 45 de miliarde de dolari pentru asistenţa militară destinată Ucrainei, opt miliarde pentru atenuarea efectelor dezastrelor naturale şi 2,6 miliarde de dolari pentru continuarea procedurilor judiciare în investigaţiile privind violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu. De asemenea, sunt prevăzute majorări salariale de 4,6% pentru personalul militar şi 576 de milioane de dolari pentru programe ale Agenţiei de Protecţie a Mediului.

Donald Trump i-a îndemnat pe republicani să voteze împotriva bugetului

Fostul preşedinte Donald Trump, unul dintre liderii Partidului Republican, a catalogat drept "dezastru" proiectul de buget. "Fiecare congresman republican trebuie să voteze împotriva acestui proiect de 1.700 de miliarde de dolari, care este ridicol şi inacceptabil. Este un dezastru pentru naţiune şi un dezastru pentru Partidul Republican (...)", a afirmat Trump, conform publicaţiei The Hill, denunţând o serie de planuri pe care le-a catalogat drept "dezastre de stânga".

Trump l-a criticat dur pe colegul său de partid Mitch McConnell, liderul grupului minoritar republican din Senatul SUA. "Mitch McConnell, care este şi el un dezastru, nu trebuie lăsat să piardă această oportunitate de aur. El este mai mult pro-democrat decât pro-republican. Este incredibil ce face acestui partid", a acuzat Trump.

Afirmaţiile reflectă intensificarea disputelor din Partidul Republican, în contextul în care Trump a anunţat intenţia de a intra în cursa pentru desemnarea candidatului formaţiunii politice în scrutinul prezidenţial din 2024.

Unii lideri ai Partidului Republican, reuniţi în jurul lui Mirch McConnell, s-au disociat de Donald Trump, în contextul în care Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor a recomandat inculparea acestuia pentru violenţele produse la Capitoliu în ianuarie 2021. Mai mulţi senatori apropiaţi de Mitch McConnell au admis că au fost intervievaţi martori "credibili" de către Comisia de anchetă a Camerei Reprezentanţilor. Unii politicieni republicani au subliniat că dosarul va trebui gestionat acum de procurorul general Merrick Garland sau de procurorul special Jack Smith. "Întreaga naţiune ştie cine a fost responsabil" pentru evenimentele din 6 ianuarie 2021, a afirmat Mitch McConnell.

Donald Trump şi-a atras critici dure în Partidul Republican din cauza rezultatelor considerate slabe în scrutinul parlamentar intermediar desfăşurat în noiembrie. Totuşi, Partidul Republican a obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, în timp ce Partidul Democrat, al preşedintelui Joseph Biden, menţine la limită controlul asupra Senatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: donald trump buget sua