x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bumberică a furat, a fost arestat şi condamnat în DOAR CÂTEVA ORE după ce a ajuns în Nordul Angliei

Bumberică a furat, a fost arestat şi condamnat în DOAR CÂTEVA ORE după ce a ajuns în Nordul Angliei

24 Mar 2012   •   07:08
Bumberică a furat, a fost arestat şi condamnat în DOAR CÂTEVA ORE după ce a ajuns în Nordul Angliei

Operativitate incredibila a sistemului judiciar britanic: romanul Cristian Bumberica a fost arestat miercuri si condamnat joi, la trei luni de inchisoare, pentru furt – fapta pe care o comisese miercuri dupa amiaza, imediat dupa ce a ajuns in orasul Shields, din Nordul Angliei.

Operativitatea a fost posibila pentru ca infractiunea a fost comisa 'in vazul tuturor', astfel ca Bumberica n-a avut incontro si si-a marturisit pacatul.

Imediat dupa ce s-a dat jos din trenul care il aducea dinspre Londra, Bumberica a cautat o sursa rapida de cash. A crezut ca a gasit-o in persoana unei pensionare de 74 de ani , care isi purta neglijent poseta pe umar in timp ce examina rafturile unui magazin universal. Doar ca batrana si-a dat seama ca este jefuita si a strigat dupa ajutor, in timp ce conationalul nostru incerca sa-si ia talpasita. A fost ajuns din urma si imobilizat de personalul de securitate al magazinului, informeaza shieldsgazette.com

Prin intermediul unui interpret, Bumberica a declarat, in fata judecatorului, ca ii pare rau pentru fapta sa, ca incerca sa faca rost de bani pentru mama si copilul sau din Romania, sustinand ca intentiona sa caute ceva de lucru intr-un restaurant sau ca zugrav si decorator.

Pe pagina sa de Facebook, Cristian Bumberica a scris, in dreptul studiilor liceale 'Scoala vietii' si Liceul Petru Rares din Piatra Neamt, la facultate 'University of Oxford', la angajator 'Peste tot, unde e greu hop si eu'. Pretinde ca stie poloneza, germana, engleza si italiana. Joaca sah, ii place Shakespeare si muzica Hip-Hop. Necasatorit, interesat in femei. 'Cred in Dumnezeu si in Emy al meu', e moto-ul sau.

×
Subiecte în articol: bumberica arestat