Ryan Watenpaugh, un american de 34 de ani din California, este acuzat că a gătit câinele iubitei sale, pe care i l-a servit apoi în timpul unei cine romantice.
Bărbatul i-a dezvăluit iubitei ce a mâncat, ulterior, printr-un SMS. De asemenea, acesta i-a lăsat iubitei pe preşul de la intrare labele câinelui din rasa pomeranian.
Watenpaugh, un fost puşcăriaş, a avut o relaţie turbulentă cu iubita sa, martorii spunând că acesta o bătea şi era foarte posesiv.
După o astfel de bătaie, săptămâna trecută, femeia a fugit de acasă, iar când s-a întors a constatat că animalul ei de companie, poreclit Bear, dispăruse.
Ulterior, Watenpaugh i-a telefonat femeii cerându-şi iertare şi a invitat-o la cină, pentru a încerca să refacă relaţia.
După cină, Watenpaugh i-a trimis iubitei un SMS în care o întreba dacă animalul ei de companie a avut un gust bun. Pe preşul de la intrarea în casa ei, femeia a găsit şi două labe de câine din rasa pomeranian.
Sergentul Todd Cogle, care investighează cazul, spune că atât el, cât şi colegii săi au fost şocaţi de fapte.
"Am fost toţi şocaţi când am citit SMS-urile legate de incident. Dacă citeşti mesajele îţi poţi da seama că relaţia lor era extrem de toxică", a declarat acesta.
Watenpaugh a fost acuzat de cruzime contra animalelor, violenţă domestică şi hărţuire.
Acesta spune, însă, că nu a ucis şi gătit câinele şi că a trimis acel SMS doar pentru a-şi tachina prietena. Acesta a recunoscut că el a pus labele de câine pe preşul de la intrarea în casa iubitei sale, însă labele aparţineau altui câine.
Câine din rasa pomeranian