x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul britanic se confruntă cu o revoltă a conservatorilor. Cameron promite noi măsuri privind imigraţia

Premierul britanic se confruntă cu o revoltă a conservatorilor. Cameron promite noi măsuri privind imigraţia

24 Ian 2014   •   13:35
Premierul britanic se confruntă cu o revoltă a conservatorilor. Cameron promite noi măsuri privind imigraţia

David Cameron promite să modifice legislaţia în domeniul imigraţiei astfel încât viitoarele guverne să nu permită o imigrare nelimitată din state membre UE, relatează Daily Mail, potrivit Mediafax.

Premierul britanic se confruntă cu o revoltă cu o miză importantă din partea a zeci de parlamentari conservatori, care efectuează presiuni în vederea încălcării legislaţiei UE şi impunerii unor restricţii pe piaţa muncii împotriva bulgarilor şi românilor. Potrivit unor surse guvernamentale, un posibil compromis este asumarea unui angajament ca Guvernul să publice evaluări întocmite de oragnisme independente în domeniul imigraţiei asupra numărului de imigranţi ce ar putea veni în Marea Britanie după aderarea altor ţări la UE.

Executivul a refuzat în mod repetat să publice asemenea date înaintea anulării la 1 ianuarie a restricţiilor impuse pe piaţa muncii europene bulgarilor şi românilor, temându-se de repetarea unei erori comise de fostul Guvern laburist care a subestimat cu mult numărul imigranţilor polonezi în 2004. În cazul în care numărul unei astfel de estimări ar fi mare, viitoarele guverne ar putea cu greu să susţină aderarea unor noi ţări la Uniune, notează publicaţia britanică.

Însă parlamentarul Nigel Mills a anunţat că intenţionează să formuleze un amendament la legea imigraţiei în vederea reintroducerii restricţiilor. După ce acesta a primit susţinerea a aproximativ 70 de parlamentari din partid, Guvernul a decis amânarea unui pachet legislativ vizând imigraţia care conţine măsuri privind prestaţiile sociale pentru imigranţi.

Un lider în cadrul Camerei Comunelor, Andrew Lansley, a anunţat joi că proiectul va reveni în Camera inferioară a Parlamentului săptămâna viitoare, altfel riscând să nu treacă şi prin Camera Lorzilor până la sfârşitul sesiunii.

Guvernul poartă negocieri cu parlamentarii conservatori rebeli în vederea unui posibil compromis, pentru a evita o înfrângere în privinţa extinderii restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor.

Executivul a avertizat că adoptarea unei asemenea măsuri va conduce la aplicarea unor amenzi uriaşe Marii Britanii, subliniind că măsuri vizând reducerea "atractivităţii" imigraţiei în această ţară, ca interzicerea timp de trei luni după sosire a încasării unor ajutoare de către imigranţi UE, între alte măsuri, îi va descuraja să migreze.

Pe de altă parte, Mills şi-a revizuit amendamentul depus iniţial în vederea introducerii restricţiilor pentru bulgari şi români până în 2018, în baza faptului că cele două ţări au eşuat să-şi îndeplinească diverse angajamente asumate prin tratatele de aderare.

Un parlamentar conservator eurosceptic, Mark Pritchard, a declarat că nu s-a ajuns la un acord în cadrul formaţiunii în privinţa imigraţiei şi a îndemnat ca Guvernul să prezinte mai întâi ce măsuri propune.

 

 

×