x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada a inclus Corpul Gărzilor Revoluției Islamice din Iran pe lista organizațiilor teroriste

Canada a inclus Corpul Gărzilor Revoluției Islamice din Iran pe lista organizațiilor teroriste

de Redacția Jurnalul    |    20 Iun 2024   •   19:45
Canada a inclus Corpul Gărzilor Revoluției Islamice din Iran pe lista organizațiilor teroriste
Sursa foto: Hepta

Canada a inclus Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran pe lista organizațiilor teroriste. Decizia a fost luată după ani de presiune din partea parlamentarilor opoziției și a unor membri ai diasporei iraniene. Americanii au făcut același lucru în 2019.

Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Securității Publice, Dominic LeBlanc. El a numit decizia un „instrument semnificativ în lupta împotriva terorismului global”, potrivit BBC.

Ca urmare, mii de înalți oficiali guvernamentali iranieni nu vor mai putea să intre în Canada. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, citat de agenția de știri Fars din Iran, a condamnat decizia pe care a numit-o „neînțeleaptă și neconvențională”.

IRGC este o forță militară, politică și economică majoră în Iran, având legături strânse cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Se estimează că are peste 190.000 de angajați activi cu propriile forțe terestre, marine și aeriene care supraveghează armele strategice ale Iranului.

(sursa: Mediafax)

×