x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Carnagiu în două moschei din Bagdad

Carnagiu în două moschei din Bagdad

02 Oct 2008   •   00:00
Carnagiu în două moschei din Bagdad
Atentatorii sinucigaşi au atacat astăzi două moschei şiite din Bagdad, într-un moment care marchează sfârşitul Ramadanului, provocând moartea a 12 persoane şi rănirea altor 31, a anunţat poliţia citată de Reuters.

VICTIME. O maşină-capcană a provocat moartea a şapte persoane şi rănirea altor 21 la o moschee din districtul Zafraniya, în timp ce un alt atac s-a soldat cu cinci morţi şi zece răniţi în districtul Noul Bagdad. Ambele sunt zone şiite din estul capitalei. Poliţia a precizat că numărul morţilor ar putea creşte. Pentru majoritatea irakienilor şiiţi, astăzi este Eid-Fitr, sărbătoare care marchează sfârşitul Ramadanului, în timp ce musulmanii sunniţi au început deja să sărbătorească la începutul săptămânii. Oficiali guvernamentali au avertizat că militanţii ar putea lansa atacuri în timpul acestei sărbători, una dintre cele mai importante din calendarul musulman. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe