x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Casa Albă laudă exemplul dat de ucraineni

Casa Albă laudă exemplul dat de ucraineni

02 Mar 2022   •   08:16
Casa Albă laudă exemplul dat de ucraineni
Sursa foto: Hepta

Președintele American, Joe Biden, i-a lăudat pe ucraineni în discursul despre Starea Naţiunii, ținut în fața Congresului. Efortul poporului ucrainean de a rezista invaziei ruse este admirabil, crede preşedintele american. Discursul preşedintelui a fost aclamat de membrii Congresului SUA.

Preşedintele american Joe Biden a dedicat o mare parte din prima parte a discursului său Ucrainei şi luptei acesteia împotriva lui Vladimir Putin.

Rezistenţa ucrainenilor a fost lăudată de Joe Biden. Ucrainenii sunt apreciaţi pentru curajul şi patriotismul de care dau dovadă, în ciuda raportului de forţă inegal cu Rusia.

„În urmă cu şase zile, Vladimir Putin a căutat să zdruncine fundamentele lumii libere, crezând că va înclina balanţa în favoarea sa. Dar a calculat greşit. A crezut că va putea comanda în Ucraina după bunul plac. În schimb, a întâlnit un zid puternic pe care nu şi l-a imaginat niciodată. Un zid ridicat din inimile a mii de patrioţi. A cunoscut tăria poporului ucrainean”, a spus președintele american.

Totodată, Joe Biden şi-a exprimat angajamentul SUA faţă de Ucraina printr-un anunţ. Un pachet în valoare de 350 de milioane de dolari asistenţă militară va fi livrat ucrainenilor, notează The Hill.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Joe Biden