Preşedintele SUA, Joseph Biden, nu regretă afirmaţiile despre omologul său din Rusia, Vladimir Putin, a anunţat joi seară Casa Albă, subliniind că liderul de la Washington vrea continuarea cooperării cu Rusia în domenii de interes comun.
"Preşedintele Biden şi preşedintele Putin sigur că au perspective diferite asupra propriilor ţări şi asupra modului de asumare a angajamentelor pe plan mondial, dar sunt de acord asupra unui lucru: trebuie să continue să caute modalităţi de a coopera (...) Sunt domenii de interes reciproc, Noul Tratat START, care tocmai a fost prelungit cu cinci ani, acesta este un exemplu, de asemenea, Rusia este membră a grupului 5+1, în contextul eforturilor de a opri Iranul să dezvolte arme nucleare. Sunt convinsă că putem continua să găsim modalităţi de cooperare în domenii de interes naţional reciproc, dar preşedintele nu va da înapoi atunci când are preocupări, fie prin cuvinte, fie prin acţiuni", a declarat joi seară Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Întrebată explicit dacă preşedintele Joseph Biden regretă că l-a catalogat pe Vladimir Putin "criminal", Jens Psaki a răspuns: "Nu, preşedintele a dat un răspuns direct la o întrebare directă".
Preşedintele SUA, Joseph Biden, consideră că omologul său din Rusia, Vladimir Putin, este "criminal" şi a avertizat că liderul de la Kremlin "va plăti" pentru ingerinţele în scrutinul prezidenţial din 2020. Joseph Biden a comentat, în cadrul unui interviu acordat ABC News, concluziile unui raport al serviciilor de informaţii americane privind ingerinţele electorale străine. Raportul concluzionează că Rusia şi Iranul au încercat să influenţeze rezultatul alegerilor din SUA. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este suspectat că a monitorizat eforturile în scopul "denigrării" lui Joseph Biden în campania electorală prezidenţială din 2020.
Joseph Biden a declarat că l-a avertizat deja pe Vladimir Putin că "va plăti un preţ" pentru ingerinţe, în cursul conversaţiei telefonice de la sfârşitul lunii ianuarie. "Va plăti un preţ. Am avut o conversaţie lungă, eu şi el când am..., îl cunosc relativ bine. Şi, în momentul începerii conversaţiei, am spus: «Eu vă cunosc şi dumneavoastră mă cunoaşteţi. Dacă vom stabili că s-au întâmplat aceste lucruri, atunci să vă pregătiţi!»", a afirmat Joseph Biden.
Jurnalistul ABC News George Stephanopoulos l-a întrebat în interviu pe Joseph Biden dacă îl consideră "criminal" pe Vladimir Putin. Preşedintele SUA a răspuns: "Da, cred" acest lucru.
Ca reacţie, Administraţia de la Moscova a anunţat, miercuri seară, că a decis retragerea pentru consultări a ambasadorului rus din Statele Unite, după declaraţiile preşedintelui american.
Rugat să comenteze declaraţiile lui Joseph Biden, Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a afirmat: "I-aş spune: «vă doresc toate cele bune». Îi urez sănătate, spun acest lucru fără ironie sau glumă. Vedem propriile caracteristici în cealaltă persoană, ne gândim că este ca noi şi îl judecăm din această perspectivă".
(sursa: Mediafax)