Din 198 de ţări şi teritorii de pe Glob, 153 cer ca vârsta minimă obligatorie la care oamenii se pot căsători să fie de 18 ani, conform unor rapoarte ale Departamentului de Stat al SUA şi Naţiunilor Unite, adunate de Centrul de Cercetare Pew.
Cu toate astea, multe ţări au eliminat această obligativitate. În Australia, spre exemplu, dacă cineva are 18 ani, persoana cu care vor să se căsătorească (cu aprobare de la judecător), poate avea 16 ani, în timp ce în Jamaica, Irak şi Uruguay, copiii se pot căsători cu permisiunea părinţilor, relatează The Independent.
Vârsta minimă la care se pot căsători fetele şi băieţii diferă în 38 de ţări. Spre exemplu, în Sudan, băieţii se pot căsători la vârsta de 15 ani, în timp ce fetele pot face asta la doar 10 ani. În Marea Britanie, căsătoriile sunt permise de la 16 ani, dar în Anglia şi în Ţara Galilor, cei care au sub 18 ani şi nu au mai fost căsătoriţi înainte trebuie să ceară, în scris, permisiunea unui părinte sau a unui tutore. Arabia Saudită, Somalia, Guineea Ecuatorială, Gambia, Yemen şi Sudul Sudanului sunt cele şase ţări în care nu este specificată o limită de vârstă. Pentru detalii referitoare la legislaţia fiecărei ţări, accesaţi site-ul Centrului de Cercetare Pew.
Căsătoriile între minorii ţigani au trecut graniţele ţării şi sunt cunoscute în toată Europa. Aceştia respectă cu sfinţenie tradiţiile transmise din generaţie în generaţie şi legile lor nescrise. Părinţii aleg mirese pentru băieţii lor de la vârste foarte fragede, iar când împlinesc 10 ani, fetele trebuie să se mărite cu cel ales. Urmează o nuntă somptuoasă, iar apoi fata va trebui să procreeze, fiind nevoită să nască primul copil până la vârsta de 12 ani.