Ultima modificare adusă noului proiect de Cod Rutier a stârnit largi polemici. După ce toată lumea a fost revoltată de amenzile uriaşe, acum atenţia a fost mutată pe limita alcoolemiei permise la volan. Premierul Ponta spune că noul cod aplică regulile europene în privinţa consumului de alcool şi permite o concetraţie de 0,2 la mie fără ca şoferul să fie măcar amendat. În schimb, o alcoolemie de 0,5 la mie înseamnă dosar penal. Proiectul postat pe site-ul Ministerului de Interne nu conţine însă această prevedere, introdusă în atenţia opiniei publice doar prin declaraţiile premierului. Nici premierul nu a precizat dacă această alcoolemie este în sânge sau în aerul expirat.
Situaţia în Europa diferă de la un stat la altul, iar concentraţia se aplică la alcoolemia din sânge. Doar câteva state au limită zero la consumul de alcool la volan: Ungaria, Cehia, Slovacia, Albania şi Ucraina. În restul ţărilor, limita minimă în privinţa consumului şi a pedepselor aplicate diferă. Antenţie: şoferii profesionişti dar şi cei începători nu pot consuma deloc băuturi alcoolice şi riscă pedepse mult mai dure. În cele mai multe state europene, limita până la care nu riscaţi amendă este de 0,5 la mie în sânge. Campioni la consumul de băuturi alcoolice legal sunt cetăţenii Marii Britanii, unde limita este de 0,8 la mie.
Media e de 0,5 la mie
În Estonia limita este de 0,2 la mie, cât ar urma să crească în România prin adoptarea noului Cod Rutier. O serie de state aplică aceeaşi limită minimă, dar cu anumite precizări. În Polonia, consumul peste 0,2 la mie aduce suspendarea permisului între şase luni şi 3 ani sau o lună de puşcarie, un consum de 0,5 la mie aduce suspendarea permisului între 1-10 ani şi puşcărie până la doi ani. Aceste reguli se aplică inclusiv bicicliştilor. De altfel, jumătate din cei care au fost condamnaţi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice au fost bicliclişti. În Letonia şi Lituania limita este de 0,2 la mie pentru şoferii fără experienţă şi de 0,5 la mie pentru cei care au permis de minim doi ani.
În marea majoritate a statelor europene, limita legală este de 0,5 la mie. În Austria, limita legală este de 0,5 pentru şoferi şi de 0,1% pentru şoferii care au obţinut permisul de mai puţin de doi ani sau pentru cei care conduc maşini mai mari de 7,5 tone.
În Belgia, limita legală este de 0,5 la mie, iar amenzile şi interzicerea permisului cresc proporţional cu alcoolemia. Bulgaria, Grecia, Spania şi Coraţia au şi ele o limită a alcoolemiei în sânge de 0,5 la mie.
Danemarca şi Finlanda au o legislaţie mai dură. Limita în Danemarca este de 0,5 la mie, iar o concentraţie de 0,1% se pedepseşte cu închisoare. Conducerea sub influenţa alcoolului are consecinţe serioase, iar recidiviştii sunt condamnaţi la închisoare.
În Finlanda limita este de 0,5 la mie, iar cei care o depăşesc riscă amenzi dure sau pedeapsa cu închisoare de până la şase luni, precum şi suspendarea permisului între unu şi cinci ani. O concentraţie de 0,12% aduce o pedeapsă între două luni şi doi ani de închisoare.
Şi în Franţa situaţia este diversificată. Limita de 0,5 la mie pentru populaţie se reduce la 0,2 la mie pentru şoferii de autobuze şi o amendă de 135 de euro şi suspendarea permisului pentru maximum 3 ani. O concentraţie de 0,8 la mie aduce suspendarea permisului pentru 3 ani, amendă de 4.500 de euro şi doi ani de închisoare.
Germania, patria berarilor şi a festivalurilor de bere, interzice consumul băuturilor alcoolice în cazul şoferilor cu mai puţin de doi ani experienţă sau mai tineri de 21 de ani sau a şoferilor profesionişti. O concentraţie de 0,3 la mie este considerată maxima permisă în caz de accident, iar limita de 0,5 la mie se aplică şoferilor care nu produc accidente. O concentraţie de 0,11% se pedepseşte cu suspendarea permisului pentru un an iar cei care depăşesc 0,16% trebuie să treacă examene psihologice pentru a mai putea redobândi permisul.
Irlanda are o limită de 0,5 la mie şi de 0,2 la mie pentru şoferii începători sau cei profesionişti. Cei care sunt condamnaţi pentru condusul sub influenţa băuturilor alcoolice plătesc o amendă de 1.500 de euro şi doi ani suspendarea dreptului de a conduce.
În Italia, o concetraţie între 0,5 şi 0,8 la mie se pedepseşte cu o amendă de până la 2.000 de euro şi suspendara permisului de până la 6 luni. Ce depăşeşte 0,8 la mie se penalizează cu amendă de până la 3200 de euro, iar peste 0,15% amenda poate ajunge la 6.000 de euro, confiscarea maşinii şi închisoare de până la doi ani. Şoferii profesionişti sau cei care nu deţin permisul de minim 3 ani nu pot consuma deloc alcool.
Malta şi Marea Britanie sunt cele mai permisive state cu consumul de alcool cu o limită de 0,8 la mie.