Autoritățile din Catalonia vor să impună obligativitatea purtării măștilor de protecție. Acestea urmează să fie purtate în toate spațiile publice, chiar și atunci când este respectată distanța socială, transmite english.elpais.com.
O decizie finală este așteptată astăzi, după ce au apărut noi focare de infecție cu COVID-19 în provincia Lleida.
Purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Meritxell Budó, a făcut anunțul ieri, deși decizia finală va fi adoptată astăzi, în cadrul unei ședințe de protecție civilă.
„Virusul este încă printre noi și trebuie să fim conștienți că trebuie să folosim un alt tip de barieră, atât timp cât nu avem un vaccin. Ne gândim ca purtarea măștilor pentru față să devină obligatorie, ca o barieră împotriva răspândirii virusului. Este o măsură de protecție și o măsură responsabilă. Fac apel la simțul de responsabilitate al tuturor. Vedem anumite atitudini relaxate, care nu sunt regula dar, impunând purtarea măștilor, ne vom asigura că aceste atitudini nu vor mai exista", a declarat Budo.
Circulația în zona provinciei Lleida a fost restricționată. În această regiune trăiesc aproximativ 200.000 de persoane. 74 de cazuri noi au fost raportate, ieri, urcând la 500 numărul infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.
Spitalul din orașul Lleida s-a confruntat cu o creștere a numărului de pacienți, iar oficialii au avertizat că, dacă situația din Segrià nu se va îmbunătăți în următoarele zile, vor reintroduce izolarea la domiciliu. Locuitorii pot acum să părăsească zona doar pentru a merge la lucru.
Focare de coronavirus în alte regiuni ale Spaniei
Restricțiile au fost ridicate oficial pe 21 iunie în această țară. Acum însă au apărut focare de infecție cu COVID-19 în mai multe zone.
Și regiunea din nord-vestul Galiției este blocată parțial din cauza unui focar de COVID-19. Restricțiile sunt din nou în vigoare în localitatea A Marina.
În provincia Granada, din sudul Andaluziei, a izbucnit un focar de infecție, șase persoane fiind confirmate cu virusul SARS-CoV-2. În altă parte din această zonă au fost înregistrate alte 14 focare, cu un total de 254 de cazuri.
Autoritățile din Andaluzia cer oficialilor locali să fie foarte atenți cu privire la prevenirea formării mulțimilor.
Weekend-ul trecut, 55 de plaje au trebuit să fie închise din cauza supraaglomerării.
Și în Țara Bascilor, oficialii din domeniul sănătății au raportat 14 noi cazuri pozitive într-un focar în Ordizia, în provincia Gipuzkoa, cu un total de 30 de infecții.
"Există câteva focare care ne obligă să facem pașii înapoi. Cerem oamenilor să urmeze recomandările autorităților de sănătate", a declarat ministrul de Finanțe al Spaniei și purtătorul de cuvânt al guvernului, María Jesús Montero, în urma unei ședințe a cabinetului, în care s-a decis extinderea ajutorului pentru locuințe familiilor vulnerabile.
După ce Spania a intrat în „noua normalitate”, în urma unui proces prelungit de blocare a populației, acum revine autorităților regionale, și nu guvernului central, să gestioneze și să controleze focarele de coronavirus.