Cel mai bogat om din Serbia, magnatul Miroslav Miskovici, arestat la sfârşitul anului trecut pentru deturnare de fonduri şi evaziune fiscală, a fost pus în libertate pentru o cauţiune de 12 milioane de euro, cea mai mare sumă de acest fel plătită vreodată în Serbia.
"Compania Delta Holding este mulţumită de punerea în liberate a preşedintelui său, Miroslav Miskovici, după 224 de zile de detenţie într-o închisoare din Belgrad", a anunţat compania pe site-ul oficial.
Miskovici a fost arestat în decembrie anul trecut, fiind acuzat alături de alte zece persoane, între care şi fiul său Marko, de deturnarea a peste 153 de milioane de euro în timpul privatizării mai multor companii cu activităţi în domeniul construcţiei de drumuri.
Magnatul este inculpat şi pentru o evaziune fiscală de 4,2 milioane de euro şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
Cauţiunea vărsată pentru Miskovici de compania sa este cea mai mare plătită vreodată în Serbia şi de 12 ori mai mare decât o altă sumă record, plătită acum doi ani de fostul preşedinte al Asociaţiei de fotbal din Serbia, Zvezdan Terzici.
Miskovici, în vârstă de 68 de ani, şi-a construit averea ca apropiat al fostului preşedinte Slobodan Milosevici, în timpul sancţiunilor internaţionale impuse Serbiei pentru rolul jucat în războaiele cu Croaţia, Bosnia şi Kosovo, din anii ’90.