x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cauzele deceselor s-au schimbat DRAMATIC în 100 de ani. Raport ULUITOR al americanilor

Cauzele deceselor s-au schimbat DRAMATIC în 100 de ani. Raport ULUITOR al americanilor

10 Iun 2014   •   15:34
Cauzele deceselor s-au schimbat DRAMATIC în 100 de ani. Raport ULUITOR al americanilor

Raport uluitor al CDC (Center for Disease Control) din SUA, care a analizat o sută de ani de cauze ale decesului şi procentul în care acestea au fost înregistrate. Astfel, dacă acum o sută de ani afecţiunile cerebrovasculare reprezentau 10% din numărul deceselor, în 2010 aceleaşi afecţiuni au coborât la 7%. Tot acum 100 de ani, neuropatiile înregistrau 8% dintre decese, iar în 2010 acestea au scăzut la 3%.

Partea cea mai importantă şi cel mai mare semnal de alarmă îl reprezintă trei procente.

Unul, decesele cauzate de boli infecţioase, care reprezentau în 1900 53% dintre decese, iar în 2010 a coborât la 3%. Doi, decesele provocate de afecţiuni ale inimii, care erau la 12% în 1900, însă procentul a crescut uluitor, la 33% în 2010. Trei, cancerul. Dacă în 1900 cancerul provoca 6% din decese, în 2010 se înregistra o cifră incredibilă: 32%.

Cifrele reprezintă exclusiv situaţia deceselor din Statele Unite ale Americii.

Iată graficul, click pe imagine pentru a mări rezoluţia.



×