x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul morţii lui Michael Jackson: Juraţii dezvăluie de ce a fost declarat vinovat Conrad Murray

Cazul morţii lui Michael Jackson: Juraţii dezvăluie de ce a fost declarat vinovat Conrad Murray

10 Noi 2011   •   08:17
Cazul morţii lui Michael Jackson: Juraţii dezvăluie de ce a fost declarat vinovat Conrad Murray

La cateva zile de la mult-mediatizatul verdict in cazul mortii lui Michael Jackson, unul dintre juratii procesului a dezvaluit trei motive pentru care a decis ca medicul Conrad Murray se face vinovat de decesul megastarului.

Debbie Franklin a declarat, in cadrul matinalului "Good Morning America", de la postul de televiziune ABC, care au fost motivele pentru care atat ea, cat si ceilalti jurati au ajuns la concluzia ca Murray este vinovat.

"Medicul nu a sunat imediat la 911. In plus, nu a avut echipamentul medical adecvat in acea camera cu ajutorul caruia sa poata aplica anestezia. In ultimul rand, faptul ca a parasit camera lui Jackson dupa ce i-a administrat anestezicul a contat in decizia noastra", a declarat Debbie, juratul numarul cinci.

Cu toate acestea, Debbie Franklin spune ca doctorul Murray nu a intentionat sa-l omoare pe Michael Jackson: "Nu credem ca ar fi avut un motiv sa faca asa ceva. Nu i-a pasat cand a procedat in felul acela, iar lucrurile au scapat de sub control".

"Chiar daca Michael Jackson si-ar fi administrat singur substanta, ceea ce nu am crezut, s-a intamplat pentru ca medicul a oferit toate circumstantele sa se intample acest lucru", a spus Franklin.

Debbie a afirmat ca Michael Jackson era in viata in momentul in care Conrad Murray s-a reintors in camera cantaretului. "Cand s-a intors, Murray a declarat ca Michael era in viata. Nu respira, dar avea puls. In acel moment, daca avea echipamentul medical adecvat lucrurile ar fi luat o alta intorsatura", a conchis femeia.

Luni seara, la ora 23:16, ora Romaniei, s-a comunicat verdictul final in cazul procesului intentat lui Conrad Murray, medicul acuzat de moartea lui Michael Jackson. Decizia finala nu a luat in considerare varianta intentiei lui Murray de a-l ucide voit pe Michael Jackson.

La finalul sentintei, Murray a fost incatusat si nu i s-a permis eliberarea pe cautiune, urmand sa ramana in arestul politiei pana la decizia finala de pe 29 noiembrie. Conrad Murray ar putea fi condamnat la patru ani de inchisoare.

×