Chris, în vârstă de 41 de ani, şi Charlotte sunt împreună de şase ani. Femeia a ştiut din prima clipă că el este bărbatul alături de care vrea să îmbătrânească, iar el a cerut-o de soţie cu doar câteva minute înainte de-a afla o veste îngrozitoare.
Întors din vacanţă, Chris a început să simtă dureri tot mai puternice la stomac, însoţite de stări de oboseală şi pierderea apetitului.
A mers la medic, şi după mai multe analize, medici i-au spus că este posibil să sufere de o formă rară de cancer. "M-am ridicat şi am ieşit din cabinet. Eram blocat, pierdut, nu înţelegeam ce se întâmplă. Doctorul a venit dupa mine şi mi-a zis că pentru un diagnostic clar trebuie să mai fac câteva analize. Charlotte era în sala de aşteptare. M-am aşezat lângă ea şi după cinci minute am cerut-o de soţie. Apoi, m-am reîntors la medic pentru restul de investigatii. În acea zi mi s-a spus că am cancer şi că mai am de trăit doar câteva luni", a declarat Chris.
Cei doi au mers acasă, au anunţat familia şi prietenii atât de boală, dar şi de faptul că în zece zile vor face nunta. Imediat după nuntă, Chris a început tratamentul. Tot atunci el a aflat că forma de cancer de care suferea este ereditara, însă nu avea cum să ştie pentru că fusese adoptat.
Potrivit Daily Mail, deşi medicii nu i-au dat mai mult de şase luni de viaţă, Chris a depăşit termenul şi mărturiseşte că se simte destul de bine, în ciuda tratamentului de chimioterapie.
Citește pe Antena3.ro