Forţele aeriene ruse folosesc în Siria rachete ghidate prin laser de tip KH-29L, a anunţat duminică agenţia rusă RIA Novosti, citând declaraţii făcute de colonelul Igor Klimov, purtător de cuvânt al forţelor aeriene ruse, transmit Reuters şi EFE.
Rachetele de înaltă precizie sunt folosite de către avioanele Su-34 şi Su-24, a spus Klimov. "Rachetele J-29 sunt echipate cu focoase ghidate prin laser. Atunci când are loc o lansare, pilotul iluminează obiectivul cu laserul, în timp ce avionul îşi poate continua manevrele", a spus Klimov, citat de EFE. Rachetele J-29 (AS-14 Kedge, potrivit clasificării NATO) au o deviere maximă de la obiectivul vizat de circa doi metri. "Focosul rachetei cântăreşte 500 de kilograme. Este capabil să lovească obiective cu maximă precizie", a explicat el.
În acest mod încearcă autorităţile ruse să aducă la tăcere criticile formulate de SUA şi din Marea Britanie, care acuză Moscova că foloseşte în Siria bombe neghidate (aşa-numitele 'Dumb bombs'), bombe care, odată lansate din avion, cad la întâmplare, datorită forţei de gravitaţie.
Atacuri aeriene despre care se crede că au fost efectuate de avioane ruse au lovit duminică ţinte în jurul oraşului Talbiseh (vestul Siriei), au declarat pentru Reuters cetăţeni şi o organizaţie care monitorizează războiul civil din Siria, la o zi după ce Rusia a promis să-şi intensifice campania de bombardamente. Ambulanţele au dus răniţii la spitalul din Talbiseh, aflat la nord de oraşul Homs, iar un cetăţean a spus că cel puţin cinci cadavre au fost recuperate din partea de vest a oraşului.
"Până acum au fost şase sau şapte raiduri asupra oraşului", a declarat Abdul Ghafar al Dweik, fost angajat guvernamental şi care acum lucrează ca voluntar. Al Dweik crede că raidurile au fost efectuate de avioane ruse. "Au venit brusc... În cazul avioanelor siriene mai primim câte un avertisment, dar acum le-am văzut brusc deasupra capetelor", a spus el. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care monitorizează conflictul civil de peste patru ani din Siria printr-o reţea de surse, a anunţat că avioane ruse au atacat duminică provincia Homs şi provincia vecină Hama.
O sursă oficială rusă, citată de Reuters, a declarat că avioanele ruse au efectuat în ultimele 24 de ore noi raiduri asupra a 10 poziţii ale grupării jihadiste Statul Islamic în Siria. "În ultimele 24 de ore, avioane Su-34, Su-24M şi Su-25 au efectuat 20 de raiduri", a anunţat Ministerul Apărării. "Zece ţinte de infrastructură ale bandiţilor din SI au fost lovite", a adăugat oficialul rus. Avioanele ruse au lovit o tabără de antrenament a teroriştilor, inclusiv o fabrică unde se produceau centuri pentru terorişti sinucigaşi, a scris ministerul pe pagina sa web http://stat.mil.ru.
"Ca urmare a loviturilor noastre aeriene asupra ţintelor Statului Islamic, am reuşit să le întrerupem sistemul de control, liniile de aprovizionare şi am provocat pagube serioase infrastructurii pe care o foloseau pentru a comite acte de terorism", a mai scris Ministerul Apărării din Rusia.