x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CE cere tranziţie paşnică şi alegeri libere şi corecte în Egipt

CE cere tranziţie paşnică şi alegeri libere şi corecte în Egipt

02 Feb 2011   •   14:24

Comisia Europeană a cerut astăzi o tranziţie paşnică şi organizarea de alegeri libere şi corecte în Egipt şi şi-a exprimat încrederea fermă că statul de drept, respectarea drepturilor fundamentale, alegeri libere şi corecte şi o democraţie pluralistă ancorată într-o societate civilă activă sunt cele mai bune mijloace de realizare a stabilităţii şi prosperităţii, informează un comunicat de presă al executivului UE.

"Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape ultimele evoluţii din Egipt şi în întâlnirea sa de astăzi şi-a exprimat angajamentul ferm de susţinere a aspiraţiilor justificate ale poporului egiptean. Comisia Europeană reiterează apelul pentru o tranziţie paşnică în Egipt, printr-un proces cuprinzător care să reunească toate forţele politice şi societatea civilă pregătite să respecte normele democratice. Cerem reformele necesare, printre care organizarea de alegeri libere şi corecte într-o manieră concretă, decisivă şi oportună. Comisia Europeană are încrederea fermă că statul de drept, respectarea drepturilor fundamentale, alegeri libere şi corecte şi o democraţie pluralistă ancorată într-o societate civilă activă sunt cele mai bune mijloace de realizare a stabilităţii şi prosperităţii. Acestea sunt principiile fundamentale ale UE şi ele sunt şi valorile esenţiale ce stau la baza cooperării cu partenerii noştri, în special cu cei care sunt parte a politicii de vecinătate europene de pe malul sudic al Mediteranei", se arată în declaraţia CE, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană îşi afirmă în final disponibilitatea de accelerare a asistenţei pentru Egipt şi poporul său în cursul perioadei de tranziţie.

De opt zile, Egiptul este scena unor demonstraţii de stradă violente pentru înlăturarea preşedintelui Hosni Mubarak, aflat la putere de aproape 30 de ani.

×