x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce o fi fost in capul presedintelui Putin?

Ce o fi fost in capul presedintelui Putin?

27 Feb 2018   •   15:56
Ce o fi fost in capul presedintelui Putin?

Din punctul de vedere al Occidentului, decizia de a permite desfasurarea unei operatiuni secrete menita sa destabilizeze alegerile prezidentiale din SUA comporta un risc urias, dar este un demers de neinteles, absurd. Privind insa lucrurile din perspectiva istoriei ruse, ideea potrivit careia un serviciu de spionaj strain poate arunca in aer sistemul politic al adversarului nu are nimic extraordinar. 

 

In ultima instanta, Uniunea Sovitieca slujita cu atat devotament de Vladimir Putin, a fost creata gratie unei astfel de operatiuni, scrie in paginile cotidianului Financial Times, analistul Gideon Rachman. In primul Razboi mondial, Berlinul l-a ajutat pe Lenin sa revina in Rusia, stiind ca acesta doreste pace cu Germania care spera, totodata, sa destabilizeze regimul nazist, scotand Rusia din razboi. Ceea ce a si facut, de altfel, explica autorul articolului. 

O suta de ani mai tarziu, Putin a hotarat sa sustina campania lui Donald Trump din motive asemenatoare. Pe presedintele rus l-a indignat atitudinea Occidentului, care a impus sanctiuni Moscovei dupa anexarea Crimeei, in 2014. Liderul de la Kremlin a fost convins ca totul a fost orchestrat de Hillary Clinton. Mai stia, de asemenea, ca Trump isi doreste relatii ceva mai relaxate cu Rusia.

Dar in epoca lui Trump, Statele Unite nu mai par atat de stabile precum adversarii lor. Raspunzand acuzatiilor la adresa sa, Rusia spune doua lucruri: in primul rand, SUA au facut acelasi lucru timp de decenii, iar in al doilea rand, democratia americana a devenit, se pare, deosebit de vulnerabila, din moment ce se simte amenintata de o actiune a Moscovei pentru care, dupa cum se stie, s-au cheltuit 1,25 de milioane de dolari pe zi.

Mai este o lectie a razboiului rece: deschiderea societatii americane si a sistemului politic al SUA inseamna ca problemele cu care se confrunta America sunt in vazul tuturor. Spre deosebire de URSS, care controla foarte strict informatiile despre sine, astfel ca imaginea creata in afara nu avea nimic in comun cu cea de acasa. Prin urmare, multi din interiorul acestui sistem sovietic au supraestimat slabiciunea Occidentului, nefiind in stare sa vada putreziciunea propriului sistem.

Acum lucrurile s-ar putea repeta. Disfunctionalitatea Americii lui Trump este evidenta. Dar slabiciunea interna a principalilor ei adversari internationali poate fi mult mai serioasa, desi mai putin vizibila. Putin stie care sunt punctele nevralgice ale Rusiei. El vede, de asemenea, si problemele interne ale americanilor. De aceea s-a angajat intr-o strategice definita de unii analisti drept lupta pentru supravietuire.

Ideea este de a exercita presiuni asupra punctelor slabe ale societatii occidentale cu cat mai multa forta, in speranta ca slabiciunile Rusiei nu il vor da jos pe Putin de la putere, subliniaza Gideon Rachman in incheierea materialului.

 

×
Subiecte în articol: Rusia sua Vladimir Putin statele unite