Aceasta se afla în vizită într-un parc natural din zona şi vroia să facă o poză cu animalele şi împrejurimile din parc. Îngrijitorul i-a spus să se apropie puţin mai mult de rinoceri, considerând că nu este periculos ca turiştii să stea atât de aproape de animalele sălbatice.
La un moment dat, după ce a zâmbit la obiectiv, Chantal, în vârstă de 24 de ani, a fost împunsă în spate de unul dintre rinoceri. În urma acestui atac, tânăra s-a ales cu un plămân perforat şi cu câteva coaste rupte. Aceasta se află încă în spital, condiţia ei fiind una stabilă.
Redacţia ziarului The Sun a încercat să ia legatura cu reprezentanţii parcului pentru o declaraţie oficială, însă aceştia au spus că singurul în măsură să comenteze este îngrijitorul care se afla acolo şi care este indisponibil momentan.
Citește pe Antena3.ro