x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cea mai mare campanie de vaccinare din istorie. Au fost administrate peste un miliard de doze anti COVID-19

Cea mai mare campanie de vaccinare din istorie. Au fost administrate peste un miliard de doze anti COVID-19

25 Apr 2021   •   09:54
Cea mai mare campanie de vaccinare din istorie. Au fost administrate peste un miliard de doze anti COVID-19

Peste un miliard de doze de vaccinuri anti COVID-19 au fost administrate în 172 de țări, arată Bloomberg. Este cea mai mare campanie de vaccinare din istorie. 

Au fost administrate suficiente doze pentru a vaccina complet 6,6% din populația globului, dar distribuția acestora este inegală. Țările cu cele mai mari venituri se vaccinează de aproximativ 25 de ori mai repede decât cele cu cele mai mici venituri.

La scară globală, avem un nivel descurajant de vaccinare. În ritmul actual, de 18,3 milioane de doze pe zi, ar fi nevoie de ani pentru a atinge un nivel semnificativ de imunitate globală. Cu toate acestea, rata crește constant, iar noi vaccinuri apar pe piață.

Israelul a fost primul stat care a arătat că vaccinarea are efecte la nivel național. Țara a condus clasamentul ritmului de vaccinare, până în februarie 2021 mai mult de 84% dintre persoanele cu vârste de peste 70 de ani primind două doze. Cazurile severe de COVID-19 și decesele au scăzut rapid. O analiză separată în Marea Britanie a arătat rezultate similare.

Acum este o competiție de viață și moarte între vaccin și virus. Noile tulpini amenință să genereze noi focare. În primele etape ale campaniei, efectul vaccinărilor este adesea depășit de alți factori de transmisibilitate: mutații virale, sezonalitate, eficacitatea utilizării măștilor și distanțarea socială. În timp, ratele mai mari de vaccinare ar trebui să limiteze povara infectării din întreaga lume.

De la începutul campaniei globale de vaccinare, țările au experimentat un acces inegal la vaccinuri și diferite grade de eficiență în administrarea dozelor. Înainte de luna martie, câteva națiuni africane primiseră un singur transport de vaccin, în timp ce în SUA, au fost administrate 68 de doze pentru fiecare 100 de persoane.

Furnizarea de miliarde de vaccinuri pentru a opri răspândirea COVID-19 la nivel mondial este una dintre cele mai mari provocări logistice întreprinse vreodată.

Mediafax

×
Subiecte în articol: vaccinare COVID