x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel mai eficient medicament împotriva malariei îşi pierde eficienţa. Milioane de oameni sunt supuşi unui risc mortal

Cel mai eficient medicament împotriva malariei îşi pierde eficienţa. Milioane de oameni sunt supuşi unui risc mortal

de Dan Radu    |    06 Apr 2012   •   12:51
Cel mai eficient medicament împotriva malariei îşi pierde eficienţa. Milioane de oameni sunt supuşi unui risc mortal

Cel mai eficient medicament impotriva malariei, Artemisininul, isi pierde eficienta, parazitul care cauzeaza boala dezvoltand rezistenta la acest tratament.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 655.000 de oameni, majoritatea copii, au murit de malarie in 2010. In conditiile in care cel mai performant tratament isi pierde eficienta, milioane de oameni vor fi supusi unui risc mortal, avertizeaza expertii.

Vestea vine chiar inainte de 2015, an tinta pana la care ONU doreste sa eradicheze boala.

Artemisininul a dat multa vreme rezultate in 100% din cazuri, eliminand parazitul care cauzeaza malaria in cateva ore. O rezistenta la tratament a aparut mai intai in Cambodgia, in 2009, in prezent rezistenta avansand si in Thailanda si Burma.

Expertii sunt alarmati, pentru ca tot in aceasta zona a aparut pentru prima data rezistenta la tratamentul cu clorochina, rezistenta care s-a raspandit apoi in toata Asia si Africa, unde se inregistreaza cele mai multe decese in urma malariei.

Potrivit unei monitorizari facute la granita dintre Thailanda si Burma, pe 3.000 de pacienti, durata in care parazitii malariei sunt distrusi a crescut cu o treime fata de acum 10 ani.

"Este un lucru ingrijorator care sugereaza ca suntem intr-o cursa contra-cronometru pentru a eradica malaria din aceste regiuni pana ca rezistenta la medicamente sa se inrautateasca. Daca parazitii rezistenti se raspandesc, consecintele ar fi devastatoare. Deja malaria ucide sute de mii de oameni pe an. Daca medicamentele isi pierd eficienta, numarul de morti va creste dramatic", a declarat profesorul François Nosten, cel care a condus monitorizarea.

×
Subiecte în articol: tratament malarie