x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 31 de copii au ars de vii într-un incendiu izbucnit la bordul unui autocar în Columbia

31 de copii au ars de vii într-un incendiu izbucnit la bordul unui autocar în Columbia

19 Mai 2014   •   08:46
31 de copii au ars de vii într-un incendiu izbucnit la bordul unui autocar în Columbia

UPDATE 9:27 - Cel puţin 31 de copii au ars de vii şi alţi 24 au fost grav răniţi duminică, în nordul Columbiei, în urma unui incendiu izbucnit la bordul autocarului cu care călătoreau, a anunţat luni Crucea Roşie locală, citată de France Presse.

Alte 25 de persoane, între care şi un adult, au fost răniţi şi au suferit arsuri grave în acest accident survenit în apropiere de localitatea Fundation (departamentul Magdalena), a precizat sursa menţionată.

"Persoanele rănite au suferit arsuri de gradul 2 sau 3 şi mulţi dintre ei sunt încă în stare critică", în spitale din regiune, potrivit Crucii Roşii.

Un prim bilanţ consemna aproximativ 20 de victime. "Este vorba de enoriaşi ai Bisericii Penticostale", a specificat preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, în cursul unei întâlniri electorale la Bogota.

Vehiculul, care transporta copii cu vârste cuprinse între unu şi opt ani, a "explodat" duminică în jurul orelor prânzului în regiunea Fundacion şi a fost distrus complet în urma incendiului, a explicat un responsabil al poliţiei locale.

Operaţiunile de salvare au continuat pe tot parcursul zilei pentru a găsi cadavrele carbonizate ale copiilor, care se întorceau de la o ceremonie religioasă.

Puţine informaţii sunt cunoscute cu privire la circumstanţele şi cauzele accidentului.

Şoferul autobuzului, care a dispărut de la locul dramei, a fost văzut manipulând un recipient cu benzină, cu puţin timp înainte de producerea tragediei. Iniţial, poliţia avansase ipoteza unei probleme tehnice survenite la motorul vehiculului.

Potrivit publicaţiei El Heraldo, citată de RIA Novosti, numărul victimelor se ridică la 32 de persoane - toţii copii. Treizeci au ars de vii, iar alţi doi au murit la spital din cauza arsurilor grave.

-----------------------------------------

Cel puţin 15 persoane, majoritatea copii, şi-au pierdut viaţa în urma exploziei unui autocar în nordul Columbiei, a anunţat duminică preşedintele columbian pe contul său de Twitter, preluat de AFP.

"Deplângem profund un accident produs la Fundacion unde, potrivit ultimelor informaţii, au murit cel puţin 15 persoane, printre acestea fiind copii", a scris preşedintele Juan Manuel Santos.

Poliţia departamentului Magdalena, unde s-a produs evenimentul, a precizat că la bord autocarului se aflau cel puţin 25 de minori în momentul exploziei, bilanţul exact fiind greu de stabilit.

"Vehiculul, care transporta vreo 25 de copii şi aparţinea unei comunităţi religioase, a explodat în zona localităţii Fundacion şi a ars în întregime", a explicat un responsabil al poliţiei locale.

"În prezent, continuă operaţiunile de salvare şi nu putem stabili numărul exact al persoanelor decedate sau rănite, însă este vorba mai ales despre copii", a adăugat el.

Potrivit presei locale, este posibil să se înregistreze peste 30 de morţi. Copiii se întorceau de la o ceremonie religioasă organizată de cultul penticostal, conform sursei amintite.

×
Subiecte în articol: explozie autocar copii morti columbia