Cel putin 10.000 de rachete sol-aer sunt de negasit in Libia, declara un oficial al NATO, citat duminica de site-ul internet al saptamanalului german Der Spiegel, relateaza France Presse.
Potrivit publicatiei germane, presedintele Comitelului militar, din care fac parte sefii Statelor Majore ale tarilor membre NATO, amiralul Giampaolo Di Paola, a participat la o reuniune secreta alaturi de deputatii germani lunea trecuta, ocazie cu care a exprimat ingrijorarile Aliantei Nord-Atlantice. 'Peste 10.000 de rachete sol-aer care reprezinta o amenintare serioasa pentru aviatia civila ar putea iesi din Libia si ar putea ajunge in mainile cui nu trebuie, din Kenya, pana la Kunduz (in Afganistan)', le-ar fi declarat amiralul participantilor la acea intalnire, potrivit revistei germane.
Presedintele Comitetului militar al NATO nu a oferit insa detalii in legatura cu tipul si capacitatile rachetelor respective. Cifra invocata de amiralul Di Paola este, totusi, dubla fata de cea furnizata sambata, la Benghazi, de catre responsabilul militar al noului regim libian, care a fost intrebat in legatura cu riscul pe care il reprezinta astfel de arme, daca ar incapea pe mana membrilor retelei Al Qaida, care le-ar putea folosi in comiterea de atentate asupra avioanelor civile.
Generalul Mohamed Adia, insarcinat cu domeniul armamentului in cadrul Ministerului Apararii din Consiliul National de Tranzitie (CNT) a apreciat la circa 5.000 numarul rachetelor SAM-7 care sunt de negasit. 'Din pacate, este foarte posibil ca unele dintre aceste rachete sa fi ajuns pe mani gresite, in strainatate', a recunoscut acesta.
Mai multe tari occidentale si-au exprimat ingrijorarea in legatura cu aceste rachete sol-aer cu raza scurta de actiune si cu utilizarea lor de catre grupuri de teroristi, in special de catre Al-Qaida din Magrebul islamic (Aqmi) impotriva avioanelor civile. Statele Unite au furnizat experti si bani pentru a distruge stocurile existente. Din pacate insa, in Libia numeroase depozite de arme si de munitii ale armatei colonelului Muammar Gaddafi au fost jefuite in februarie, la inceputul 'revolutiei' contra regimului liderului libian. Pe de alta parte, Gaddafi insusi a dat ordin sa fie inarmati sustinatori de-ai sai.