x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 15 morţi şi zeci de răniţi, în urma unui atac armat produs în Iran

Cel puţin 15 morţi şi zeci de răniţi, în urma unui atac armat produs în Iran

26 Oct 2022   •   21:34
Cel puţin 15 morţi şi zeci de răniţi, în urma unui atac armat produs în Iran
Sursa foto: Agerpres

Cel puţin 15 persoane au fost ucise, miercuri, iar alte zeci sunt rănite, după ce mai mulţi indivizi au deschis focul asupra unui locaş de cult şiit din oraşul iranian Shiraz, un incident produs în contextul protestelor violente care afectează Iranul de peste o lună.

Atacul armat a avut loc în faţa locaşului de cult şiit Shah Cheragh, situat în oraşul Shiraz, informează agenţia Reuters.

Autorităţile iraniene au anunţat că atacul armat s-a soldat cu 15 morţi, atribuindu-l grupurilor islamiste sunnite. Alte aproximativ 40 de persoane au fost rănite în atacul armat, potrivit agenţiei The Associated Press.

Trei presupuşi autori ai atacului au fost arestaţi, iar altul este căutat activ de serviciile de securitate iraniene. Conform unor surse citate de publicaţia Nournews, autorii atacului sunt cetăţeni străini.

Incidentul intervine pe fondul protestelor violente din Iran, despre care autorităţile susţin că sunt orchestrate din străinătate. Protestele au izbucnit în septembrie, ca reacţie la moartea tinerei Mahsa Amini în custodia Poliţiei moravurilor, care verifică strict respectarea codului vestimentar islamic. Zeci de persoane au fost ucise în violenţe, iar autorităţile iraniene sunt acuzate de reprimarea manifestaţiilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: atac iran