Cel puţin 27 de persoane aflate într-un autocar cu turişti şi-au pierdut viaţa şi 18 au fost rănite într-un accident rutier produs în provincia indoneziană Java de Vest, au anunţat duminică poliţia şi spitalul locale, transmit EFE şi dpa.
Accidentul s-a produs sâmbătă seara, când autocarul care transporta 50 de turişti indonezieni a intrat în coliziune cu o motocicletă în timp ce cobora cu viteză o colină, prăbuşindu-se pe o pantă abruptă, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Hari Suprapto.
Ancheta preliminară arată că frânele autovehiculului au cedat, a precizat purtătorul de cuvânt.
Răniţii, printre care se află şi doi copii, au fost transportaţi la spitale din regiune, a relatat canalul 'Metro Tv'.
Accidentele de trafic sunt frecvente în arhipelagul indonezian din cauza stării drumurilor şi a nerespectării regulilor de circulaţie.