Alunecările de teren care s-au produs într-un sat din Guatemala au făcut cel puţin 56 de morţi şi au distrus 125 de locuinţe, în timp ce alte 350 de persoane sunt în continuare date dispărute, a anunţat sâmbătă un oficial, potrivit AFP.
"Numărul morţilor a crescut la 56, dintre care mai mulţi copii şi trei nou-născuţi. Numărul persoanelor dispărute este de 350", a declarat un purtător de cuvânt al comandamentului de salvare, Julio Sanchez, în cursul unei conferinţe de presă.
El a precizat că 2.500 de persoane au fost evacuate, dar vreo 50 de familii care trăiesc pe înălţimi, deasupra locului catastrofei care a avut loc într-o vale, refuză să plece în pofida pericolului.
Alunecarea de teren s-a produs în cursul nopţii de joi spre vineri la 15 kilometri este de capitala ţării, Ciudad de Guatemala, în municipalitatea Santa Catarina Pinula.
Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că aproape 1.600 de persoane - membri ai echipelor de prim-ajutor, soldaţi şi voluntari - participă la operaţiunile de salvare şi că accesul la locul tragediei a fost interzis zecilor de guatemalezi care s-au oferit să acorde o mână de ajutor, în măsura în care numărul celor implicaţi în căutări este considerat suficient.
El a mai subliniat că operaţiunile vor fi suspendate dacă va începe să plouă sau pe timpul nopţii, pentru a nu pune în pericol viaţa echipelor de salvare.