x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cele două victime ale rachetei căzute în Polonia - angajați la o firmă italo-poloneză

Cele două victime ale rachetei căzute în Polonia - angajați la o firmă italo-poloneză

16 Noi 2022   •   15:27
Cele două victime ale rachetei căzute în Polonia - angajați la o firmă italo-poloneză
Sursa foto: Twitter

Cele două victime ale rachetei căzute în Polonia se numeau amândoi Bogdan. Este vorba despre un tractorist și un magazioner angajați ai unei companii italo-poloneze care se ocupă de agricultură.

Ferma unde a căzut marți racheta, în Przewodow, aparține unei companii italiano-poloneze, a confirmat pentru agenția ANSA secretarul municipalității Dolchobyczow, în care se află Przewodow.

Cei doi bărbați care au murit, în vârstă de 50 și 60 de ani, erau angajați ai aceleiași companii, cu sediul în Setniki.

Potrivit ziarului „Gazeta Wyborcza”, compania operează pe acel teren din anii 1990 și gestionează 800 de hectare cultivate în principal cu grâu și porumb.

"Doi dintre angajații noștri au murit, un tractorist și un magazioner", a spus Federico Viola, vicepreședinte al Agrocom. "Este o veste foarte tristă. Lucrau cu noi încă de la început, din 2000. Aveau 58 și 60 de ani, aveau familii. Unul dintre ei locuia în Przewodów, iar celălalt la câțiva kilometri distanță”, a adăugat el.

Potrivit vicepreședintelui societății, racheta a lovit un tractor cu remorcă aflat în fermă. La volan se afla Bogdan C., care lucra la o uscătorie de cereale, unde colegul său era magazioner.

În sat a fost declarată o perioadă de doliu de trei zile, iar curentul electric lipsește în continuare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: victime racheta Polonia