Cheb Khaled, "regele muzicii rai", a fost condamnat vineri de un tribunal din Paris pentru că a plagiat piesa unui alt compozitor algerian, Cheb Rabah, în cel mai mare succes internațional al său, "Didi", relatează AFP, conform Agerpres. "Este un succes care se bazează pe o minciună", a spus Jean-Marie Guilloux, avocatul lui Cheb Rabah.
Avocata lui Cheb Khaled, Laurence Goldgrab, și-a anunțat intenția de a face apel.
Cheb Khaled este compozitor și cântăreț algerian născut în 1960. A început să cânte în adolescență cu o formație alcătuită de el, 'Cinq Etoiles', cu care dădea spectacole în cluburi de noapte și la nunți.
A ajuns cel mai cunoscut solist algerian din lumea arabă și pe mai multe continente. În 1986 s-a mutat în Franța și în 1995 s-a căsătorit cu Samira Diabi, cu care are patru fete și un băiat.
Popularitatea sa i-a adus numele de 'regele muzicii rai', iar cele mai cunoscute piese interpretate de el sunt 'Didi', 'Aicha' și 'C'est la vie'. În 1998 a fost realizat filmul documentar 'Khaled: În spatele zâmbetului', care prezintă viața artistului.