x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Charles al III-lea a fost proclamat rege al Australiei și Noii Zeelande

Charles al III-lea a fost proclamat rege al Australiei și Noii Zeelande

11 Sep 2022   •   09:00
Charles al III-lea a fost proclamat rege al Australiei și Noii Zeelande
Sursa foto: Hepta

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial șef de stat atât al Australiei, cât și al Noii Zeelande, în cadrul unor ceremonii care au avut loc duminică în capitalele acestor țări, potrivit Reuters.

În Noua Zeelandă, proclamarea lui Charles ca monarh, a avut loc în parlamentul din Wellington.

Luând cuvântul de pe treptele parlamentului, premierul Jacinda Ardern a declarat că în cadrul evenimentului a fost recunoscut Charles ca succesor al Reginei: „Majestatea Sa Regele Carol al III-lea ca suveran al nostru”.

Ardern a spus mulțimii că, în urma morții reginei, Noua Zeelandă a intrat într-o perioadă de schimbare.

„Regele Charles ... a demonstrat în mod constant grija sa profundă pentru națiunea noastră”, a spus ea. „Această relație este profund apreciată de poporul nostru. Nu am nicio îndoială că se va aprofunda”.

În Australia, guvernatorul general David Hurley, reprezentantul monarhului britanic în Australia, l-a proclamat pe Regele Carol ca șef de stat la Casa Parlamentului din Canberra. Proclamarea a fost marcată de o salvă de 21 de tunuri.

Monarhul britanic este șef de stat în Australia, precum și în Noua Zeelandă, printre cele 14 regate din afara Regatului Unit, deși rolul este în mare parte simbolic.

Anterior, premierul australian Anthony Albanese a declarat că o zi de doliu național pentru regină va avea loc pe 22 septembrie, ziua urmând să fie sărbătoare publică.

Albanese a declarat că va călători la Londra joi, va participa la funeraliile reginei pe 19 septembrie, apoi se va întoarce în Australia pe 21 septembrie.

„Ziua națională de doliu și serviciul memorial va fi a doua zi”, a declarat el pentru postul de televiziune ABC.

„Asta pentru a permite oamenilor să își prezinte respectul pentru trecerea în neființă a reginei Elisabeta”, a spus premierul.

Întrebat despre modul în care australienii îl vor privi pe noul monarh, Albanese a spus că regele Charles va trebui „să-și croiască propriul drum”.

În semn de respect, drapelele naționale din Australia sunt la jumătate de catarg, parlamentul a fost suspendat, iar un portret uriaș al reginei a fost afișat pe pânzele Operei din Sydney.

Charles al III-lea a fost proclamat rege al Canadei în cadrul unei ceremonii la Ottawa

Canada l-a proclamat sâmbătă pe Charles rege în cadrul unei ceremonii oficiale la reşedinţa oficială din Ottawa a guvernatorului general, reprezentantul monarhului în Canada, care îndeplineşte atribuţiile de şef de stat în numele coroanei.

Anterior, un Consiliu de aderare s-a reunit la Palatul St James din Londra pentru a-l proclama pe Charles suveran. Ceremoniile sunt protocolare şi oficializează schimbarea şefului de stat, conform Reuters.

Charles, în vârstă de 73 de ani, a devenit rege al Regatului Unit şi şef de stat al altor 14 regate, inclusiv al Canadei, atunci când mama sa, Regina Elisabeta, a murit joi, la vârsta de 96 de ani.

Canada a anunţat o perioadă de doliu de 10 zile pentru Regină. Deşi Canada a încetat să mai fie o colonie a Marii Britanii în 1867, a rămas în Imperiul Britanic până în 1982 şi este încă membră a Commonwealth-ului ţărilor din fostul imperiu care îl au ca şef de stat pe monarhul britanic.

Premierul Justin Trudeau şi guvernatorul general Mary Simon au semnat un decret prin care proclamă noul suveran, după o şedinţă de guvern.

Trompetele au anunţat apoi ieşirea din reşedinţă a arhiereului-şef al Canadei. Acesta a citit în faţa publicului, atât în engleză, cât şi în franceză, decretul de proclamare a noului monarh, încheind cu „Trăiască regele!”.

Ceremonia s-a încheiat cu o salvă de 21 de tunuri şi cu fanfara forţelor armate care a interpretat „God Save the King”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: regele charles