Beijingul a făcut acest anunț la scurt timp după ce și-a reafirmat angajamentul, printr-un document politic important, de a folosi forța împotriva Taiwanului dacă nu poate prelua controlul „prin mijloace pașnice”. De altfel, un purtător de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Est al forțelor armate chineze a spus miercuri că exercițiile au fost finalizate cu succes și „au testat în mod eficient capacitățile de luptă integrate ale trupelor”, potrivit presei de stat. El a adăugat că China va continua să monitorizeze strâmtoarea Taiwan, să patruleze regulat zona și să rămână pregătită pentru luptă.
Luna trecută, Xi a cerut accelerarea dezvoltării militare a țării, independență și putere tehnologică și apărarea intereselor Chinei în străinătate, scrie Antena3CNN.
Acum, noul anunț conform căruia China se va concentra pe pregătirea pentru război ridică noi temeri guvernul de la Beijing se pregătește să invadeze Taiwan, autonomia insulară pe care o revendică și pe care SUA o sprijină politic și militar.