x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China şi SUA, de acord să coopereze în domeniul schimbărilor climatice, după întâlnirea din Alaska

China şi SUA, de acord să coopereze în domeniul schimbărilor climatice, după întâlnirea din Alaska

21 Mar 2021   •   12:30
China şi SUA, de acord să coopereze în domeniul schimbărilor climatice, după întâlnirea din Alaska

China şi Statele Unite au decis să înfiinţeze un grup de lucru comun privind schimbările climatice, potrivit unei declaraţii a delegaţiei chineze care a participat la discuţiile la nivel înalt din Anchorage, Alaska.

Delegaţia a declarat că ambele ţări s-au angajat să consolideze comunicarea şi cooperarea pe această temă, a raportat agenţia de ştiri de stat Xinhua, citată de dpa.

Deşi este afectată de un şir de acuzaţii publice şi nu a reuşit să facă progrese în relaţiile bilaterale, prima întâlnire la nivel înalt între Beijing şi Washington sub administraţia Biden a fost „sinceră, profundă şi constructivă,” potrivit Xinhua.

”Ambele părţi şi-au exprimat dorinţa de a consolida cooperarea sau coordonarea în anumite domenii specifice, vor evita neînţelegerile şi judecăţile greşite, precum şi conflictele şi confruntările, astfel încât să promoveze o dezvoltare solidă şi constantă a relaţiilor China-SUA,” mai scrie Xinhua.

Discuţiile din Anchorage (Alaska) au fost conduse de secretarul de stat Antony Blinken şi cel mai înalt diplomat al Chinei, Yang Jiechi.

China, cea mai populată ţară din lume, ocupă primul loc în lume în topul celor mai poluante ţări, din cauza emisiilor de dioxid de carbon emise de industrie.

Deşi este o ţară democratică şi parte a unor pacte internaţionale, cum ar fi Protocolul de la Kyoto, SUA ocupă locul doi în clasamentul celor care încălzesc planeta cu emisiile de carbon. Pe următoarele locuri se află India, Rusia şi Japonia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: China sua schimbari climatice