Câteva sute de persoane au participat astăzi la o acţiune de protest împotriva "terorii din partea forţelor de ordine". Protestatarii şi-au exprimat astfel nemulţumirea ca urmare a unui incident petrecut în urmă cu o săptămână, când un poliţist a împuşcat mortal un tânăr.
Iniţiatorii acţiunii au anunţat că vor organiza şi un marş de protest până la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dar au renunţat la această acţiune din motiv că nu au avut asigurată securitatea din partea poliţiei. Conform Agerpres, manifestanţii, în special reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova, s-au adunat în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului. La scurt timp, de ei s-au apropiat şi rude ale tânărului Alexei Vlas, împuşcat de poliţist.
Participanţii au afişat un banner cu inscripţia "Opriţi teroarea poliţienească", stropit cu vopsea de culoare roşie, vrând să simbolizeze sângele. Deşi organizatorii au solicitat să fie protejaţi de poliţie, în preajmă nu a fost prezent nici un membru al forţelor de ordine. În schimb, erau prezente mai multe persoane îmbrăcate în civil, dintre care unele filmau şi care, potrivit iniţiatorilor, ar fi fost reprezentanţi ai forţelor de ordine, sau chiar provocatori. Participanţii au acuzat abuzuri masive din partea poliţiei împotriva cetăţenilor paşnici, în special a participanţilor la acţiuni de protest, denunţând mai ales incidentul de săptămâna trecută.
Oleg Brega, unul din organizatori, a declarat că, pe parcursul ultimelor zile, mai mulţi colegi de-ai săi au fost urmăriţi de către persoane necunoscute, acuzând că şi la această acţiune de protest au participat persoane necunoscute, îmbrăcate în civil. El a acuzat poliţia pentru faptul că nu este prezentă la manifestaţie, deşi organizatorii au solicitat aceasta, iar prezenţa poliţiei a fost menţionată şi în autorizaţia de desfăşurare a acţiunii eliberată de administraţia locală. Deşi iniţial trebuiau să se deplaseze spre MAI, protestatarii au renunţat la acest program de teama provocărilor.
Cu o zi înainte, poliţia i-a acuzat pe organizatorii mitingului că intenţionează să destabilizeze situaţia din Chişinău, în timpul campaniei electorale, vorbind şi despre implicarea unor partide de opoziţie din Republica Moldova. Partidul Liberal Democrat şi Alianţa Moldova Noastră au respins orice legătură cu acţiunea preconizată pentru sâmbătă, mai mult, AMN a şi renunţat la o acţiune de protest ce urma să se desfăşoare în dimineaţa zilei, împotriva unei întruniri organizate de preşedintele Vladimir Voronin. AMN a denunţat, de asemenea, posibilitatea unor provocări.
Poliţişti ucigaşi
Câteva sute de tineri, rude şi apropiaţi ai băiatului împuşcat au blocat marţi la amiază bulevardul Ştefan cel Mare, principala arteră a Chişinăului, în faţa MAI. Ei au solicitat tragerea la răspundere a poliţistului. Protestatarii au afişat o pancartă cu inscripţia "poliţiştii ucigaşi", iar în faţa coloanei mergea fratele victimei, alături de o prietenă a tânărului ucis, cu portretul acestuia şi cu o lumânare aprinsă. Tinerii au scandat mai bine de jumătate de oră în faţa MAI "Poliţiştii ucigaşi", "ucigaşii după gratii", "au lăsat copii orfani", după care au pornit spre Procuratura Generală. Un echipaj al poliţiei a descins în forţă în rândul tinerilor şi a reţinut un participant la acţiune, pe care l-au dus într-o direcţie necunoscută.
Tânărul de 29 de ani a fost împuşcat în cap de un poliţist, în circumstanţe încă neclare. Poliţia susţine că a primit un apel din partea unei femei care a solicitat ajutor pentru că ar fi fost agresată de un bărbat. Poliţia s-a deplasat la faţa locului, dar l-a confundat pe Vlas cu potenţialul infractor. Acesta însă ar fi agresat colaboratorul şi l-ar fi rănit cu un cuţit la picior, după care a fost împuşcat. Pe de altă parte, unii martori susţin că poliţistul şi-a înfipt singur cuţitul în picior, după ce l-a împuşcat pe tânăr, fără a trage un foc de avertisment. Procuratura a anunţat că anchetează cazul.
Citește pe Antena3.ro