Legea ar trebui să-i oblige pe miniştri, parlamentari şi chiar pe şeful statului să se trateze în instituţiile sanitare din ţară. Singurul caz în care persoanele care deţin funcţii publice de autoritate s-ar putea trata la spitale din străinătate ar fi ca în România să nu existe specialităţile de care au nevoie. Asta crede deputatul conservator Tudor Ciuhodaru, care a şi iniţiat un proiect de lege în acest sens.Astăzi, Ciuhodaru intenţionează să depună documentul la Parlament. Potrivit proiectului lui Tudor Ciuhodaru, cine încalcă prevederile primului articol al legii urmează să-şi piardă funcţia.
Citește pe Antena3.ro


