Proprietarii mărcii Chanel au pierdut 10% din avere în urma crizei, dar se pot considera norocoşi în comparaţie cu alţi bogaţi ai Franţei, pe care recesiunea economică i-a sărăcit cu până la 60%.
Potrivit unui clasament realizat de revista Challenges şi citat de AFP, majoritatea au înregistrat pierderi de 25-35% din vara anului 2008.
Fraţii Wertheimer, care deţin marca Chanel, se situează sub această medie şi mai deţin, în prezent, un patrimoniu de 4,5 miliarde de euro, care îi plasează pe locul al şaselea în clasamentul averilor "profesionale" din Franţa. Fondatorul grupului Auchan, Gérard Mulliez, şi-a păstrat primul loc, cu toate că a pierdut 14,9 milioane de euro din iulie 2008 până în prezent, adică 29% din avere.
Este urmat de Bernard Arnault (LVMH, Carrefour), cu pierderi de 33%, de Liliane Bettencourt (L'Oréal, 31%) şi Bertrand Puech (Hermès, 27%).
Cel mai lovit de criză este omul de afaceri franco-polonez Romain Zaleski, care a rămas cu doar 40% din avere.
Citește pe Antena3.ro