Preşedintele Zimbabwe, Robert Mugabe, a acceptat să demisioneze şi scrisoarea sa de demisie a fost redactată, a anunţat luni CNN, citând o sursă apropiată negocierilor cu generalii care au preluat puterea la Harare, săptămâna trecută, relatează Reuters.
Potrivit termenilor acordului, Mugabe şi soţia sa Grace vor avea imunitatea deplină, potrivit CNN.
Două importante surse guvernamentale au declarat duminică seara pentru Reuters că preşedintele Mugabe a acceptat să demisioneze, dar că nu cunosc detaliile plecării acestuia de la conducerea ţării. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro