Uniunea Jurnaliştilor din Moldova (UJM) anunţă cod roşu pentru jurnalişti în legătură cu ultimele evenimente desfăşurate în această ţară, între care agresarea, expulzarea sau reţinerea de către poliţie a mai multor jurnalişti, informează Agerpres.
Republica Moldova a devenit, de câteva săptămâni, o zonă cu pericol sporit pentru jurnaliştii aflaţi în misiune profesională. Comportamentul de până acum al poliţiei şi al organelor de securitate faţă de jurnalişti a fost disproporţionat, agresiv şi în mare parte ilegal, se arată într-o declaraţie a organizaţiei.Aceasta mai anunţă că duminică la Chişinău au fost dislocate forţe importante de poliţie şi securitate, dotate cu echipamente speciale, dar şi persoane îmbrăcate în civil, care se dedau la provocări şi la intimidări ale jurnaliştilor.
În aceste condiţii, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova recomandă jurnaliştilor locali şi internaţionali aflaţi în misiune în Republica Moldova să poarte ecusoanele şi legitimaţiile de presă la vedere şi să le prezinte în caz de reţinere. Pentru a evita riscul unor leziuni, jurnaliştii vor urmări în mod deosebit să nu se interpună între manifestanţi şi forţele de ordine în cazul declanşării unei confruntări între acestea, mai recomandă UJM.
În ultimele zile, autorităţile moldovene au expulzat din ţară mai mulţi jurnalişti români, iar alţii au părăsit Republica Moldova după ce au fost interogaţi la poliţie sau pentru a evita problemele cu forţele de ordine din Republica Moldova, în contextul în care România a fost acuzată de organizarea unor proteste la Chişinău, iar autorităţile le-au reproşat ziariştilor români aflaţi la Chişinău că prezintă denaturat evenimentele din capitala Moldovei.
Joi, echipele de filmare ale Antena 3 şi Realitatea TV s-au întors în România după ce au fost chemate la poliţie şi supuse unor verificări. Corespondentul din Republica Moldova al postului Antena 3 a părăsit joi teritoriul ţării, împreună cu echipa care fusese acreditată pentru alegerile din Republica Moldova. Şi alţi ziarişti care transmiteau pentru mass-media din România au părăsit ţara.
Vineri, poliţia moldovenească a reţinut cel puţin trei jurnalişti, inclusiv corespondentul TVR la Chişinău, Doru Dendiu, pentru a-i elibera ulterior.
Zilele trecute, în timpul protestelor, poliţia a agresat de asemenea mai mulţi cameramani de la posturile moldoveneşti. La rândul lor, câţiva jurnalişti de la 'Ziarul de Gardă' au acuzat că au fost bruscaţi de forţele de ordine. Întreaga redacţie a publicaţiei considerată de opoziţie 'Jurnal de Chişinău' a solicitat vineri Ambasadei SUA la Chişinău să le fie acordat azil politic, după ce mai mulţi angajaţi au fost reţinuţi sau bătuţi de poliţie.
Mai multe organizaţii mass-media internaţionale s-au declarat îngrijorate de situaţia libertăţii presei în Republica Moldova, lansând apeluri către autorităţile de la Chişinău să respecte dreptul jurnaliştilor la libera circulaţie şi la libertatea de exprimare. Şi organizaţiile media din Republica Moldova au difuzat o declaraţie prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu degradarea, în ultimele zile, a situaţiei presei din Republica Moldova şi îngrădirea accesului la informaţiile de interes public. (V.A.)