Comisia Europeană (CE) a propus acordarea unui ajutor financiar suplimentar de un miliard de euro Ucrainei, a cărui deblocare va fi condiţionată însă de progrese în procesul de reformă.
Uniunea Europeană a fost unul din cei mai importanţi susţinători financiari ai Ucrainei după 'revoluţia portocalie' din 2013 - 2014, cele 28 de state membre punând la dispoziţia Kievului 2,8 miliarde de euro în împrumuturi directe, precum şi alte tipuri de asistenţă. Parcursul inegal al Kievului în combatarea corupţiei şi reformarea sistemului de justiţie îi îngrijorează însă pe susţinătorii săi occidentali, care le-au cerut liderilor ucraineni să nu dea înapoi de la reformele promise.
Potrivit vicepreşedintelui CE Valdis Dombrovskis, decizia de oferi în continuare asistenţă financiară Ucrainei demonstrează angajamentul UE faţă de această ţară. 'Această solidaritate trebuie să meargă mână în mână cu un angajament continuat din partea autorităţilor ucrainene pentru o agendă ambiţioasă de reforme pentru o Ucraină stabilă şi prosperă', a subliniat Dombrovskis, într-un comunicat.
Decizia Bruxellesului intervine înaintea vizitei pe care o va efectua în zilele următoare la Kiev şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini. Ucraina nu a reuşit să respecte toate condiţiile pentru deblocarea tranşei finale de împrumut de 600 milioane de euro acordate în cadrul anteriorului program de ajutor, care a expirat în ianuarie.
Propunerea Comisiei pentru un al patrulea program de ajutor macroeconomic către Ucraina mai trebuie aprobată de Parlamentul European şi de Consiliului UE. AGERPRES