x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană, gata să stabilească relaţii de lucru cu "orice nou prim-ministru al Marii Britanii"

Comisia Europeană, gata să stabilească relaţii de lucru cu "orice nou prim-ministru al Marii Britanii"

22 Iul 2019   •   15:28
Comisia Europeană, gata să stabilească relaţii de lucru cu "orice nou prim-ministru al Marii Britanii"

Comisia Europeană este gata să stabilească relaţii de lucru cu "orice nou prim-ministru al Marii Britanii", a declarat luni o purtătoare de cuvânt a executivului comunitar, în contextul în care se anticipează că Boris Johnson va deveni noul lider conservator, relatează Reuters. 

Comisia Europeană a reiterat că este gata "să se angajeze cu statele membre care ar fi cel mai afectate" de un Brexit fără acord, la care Boris Johnson spune că este pregătit să recurgă pentru a se asigura că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie.

Executivul UE analizează ce programe ar putea fi utilizate pentru un astfel de sprijin de urgenţă, a declarat purtătoarea de cuvânt Natasha Bertaud. 

Blocul comunitar a anunţat că Irlanda poate conta pe sprijinul său generos, care va merge de la sprijinul financiar pentru industria de pescuit până la asistenţă de la experţii UE în probleme vamale şi de frontieră.

Această planificare acoperă şi un scenariu în care "Marea Britanie nu va plăti ce este luat în calcul" în conformitate cu actualul buget al UE, în care Londra este şi ea parte, a mai spus Bertaud.

În condiţiile în care Boris Johnson, care a condus campania pro-Brexit înainte de referendumul din 2016, urmează să devină premier al Marii Britanii, blocul comunitar se pregăteşte pentru un Brexit fără acord, dar ia în considerare şi o posibilă amânare a ieşirii Regatului Unit.

Irlanda este sub presiune din partea altor state UE pentru a pregăti frontiera sensibilă de pe insulă pentru controalele care vor deveni necesare după Brexit, în special în cazul unei ieşiri fără acord, notează Reuters.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana brexit Marea Britanie