x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Compania Coca-Cola testează primele recipiente din hârtie

Compania Coca-Cola testează primele recipiente din hârtie

13 Feb 2021   •   21:00
Compania Coca-Cola testează primele recipiente din hârtie
Sursa foto: Sursa: Hepta

Coca-Cola urmează să testeze un recipient din hârtie în încercarea de a elimina în totalitate plasticul din ambalajele sale, anunță BBC.

Prototipul este realizat de o companie daneză din hârtie foarte dură, care conține o căptușeală subțire din plastic.

Dar obiectivul este de a crea o sticlă 100% reciclabilă, fără plastic, capabilă să împiedice pierderea gazelor din băuturile carbogazoase.

Bariera trebuie să asigure, de asemenea, că fibre din ambalaj nu ajung în lichid.

Coca-Cola a fost clasată anul trecut pe locul 1 în materie de poluatori de plastic de către grupul de caritate Break Free From Plastic anul trecut, urmată îndeaproape de Pepsi și Nestle.

The Paper Bottle Company, sau Paboco, este firma daneză din spatele dezvoltării recipientului de hârtie.

O parte a provocării a fost crearea unei structuri capabile să reziste forțelor exercitate de băuturile gazoase - cum ar fi cola și berea - care sunt îmbuteliate sub presiune.

În plus, hârtia trebuie să creeze forme și dimensiuni distincte pentru sticlele diferitelor mărci și să permită imprimarea etichetelor.

După mai bine de șapte ani de muncă în laborator, firma este acum gata să deruleze un test în Ungaria în această vară a băuturii de fructe Adez. Inițial, testul va implica distribuirea a 2.000 de recipiente printr-un lanț de retail local.

Și producătorul de vodcă Absolut urmează să testeze 2.000 de butelii de hârtie proprii, în Marea Britanie și Suedia, a băuturii sale carbogazoase cu zmeură.

Și compania de bere Carlsberg construiește și prototipuri de ambalaje din hârtie pentru bere. Michael Michelsen, managerul comercial al firmei, spune că reccipientele sunt formate dintr-o singură bucată de material pe bază de fibră de hârtie pentru a le oferi rezistență.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coca-cola