Tanarul comerciant, care s-a stropit cu benzina si si-a dat foc, a fost transferat la un spital din Jijel, iar ulterior la un Centru pentru arsi din Constantine, la aproximativ 430 de kilometri est de Alger, a precizat o ruda a acestuia.
Manifestanti furiosi au aruncat cu proiectile asupra sediului wilaya (prefectura), in timp ce forte de ordine erau mobilizate in fata mai multor cladiri publice.
Traficul rutier a fost perturbat in centrul orasului, iar mai multe magazine au fost inchise.
Din ianuarie 2011 incoace, incercarile de autoincendiere s-au multiplicat in Algeria, in special in randul liceenilor.
Presa algeriana a numarat cateva zeci de tentative, dintre care un numar nedeterminat au fost mortale.
Un caz similar in Tunisia vecina, in decembrie 2010, a provocat prima revolta araba, care s-a incheiat cu indepartarea de la putere, pe 14 ianuarie 2011, a presedintelui Zine el Abidine Ben Ali, dupa 23 de ani de putere.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro

