x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Congresul Mondial Evreiesc îl urechează pe Viktor Orban din cauza extremiştilor

Congresul Mondial Evreiesc îl urechează pe Viktor Orban din cauza extremiştilor

de Istvan Deak    |    21 Noi 2012   •   18:21
Congresul Mondial Evreiesc îl urechează pe Viktor Orban din cauza extremiştilor

Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Ronald Lauder, i-a cerut, într-o scrisoare deschisă, premierului Ungariei, Viktor Orban, să se distanţeze de extremiştii din ţara sa. Scrisoarea a fost dată publicităţii de cotidianul Nepszabadsag şi este postată şi pe site-ul World Jewish Congress.

“A sosit momentul ca premierul să ia o decizie clară în privinţa extremiştilor şi a naţionaliştilor care vor să o termine cu democraţia liberală”, se arată în scrisoarea lui Lauder, el însuşi evreu de origine ungară şi moştenitor al imperiului din industria cosmeticelor, Estee Lauder.

“Viktor Orban trebuie nu doar să îi denunţe pe cei care fac campanie împotriva romilor, a evreilor şi a altor minorităţi, ci trebuie să întreprindă acţiuni eficiente”, a adăugat Lauder. El prezintă o listă cu incidente antisemite şi îndreptate împotriva comunităţilor de romi care s-au petrecut recent în Ungaria.

“Rechemarea de la Oslo a ambasadorului Ungariei ar reprezenta un semn clar, purtător al mesajului potrivit căruia Guvernul ungar nu va tolera discursurile împotriva romilor”, a subliniat Lauder în scrisoarea sa.

Ambasadorul Ungariei în Norvegia, Geza Jeszenszky, a fost pe prima pagină a ziarelor ungare după ce a scris într-o lucrare universitară că “motivul pentru care sunt des întâlnite cazuri de intelect degenerat în cazul romilor este legat de faptul că în cultura acestora este permisă căsătoria între fraţi şi verişori”, făcând, deci, referire, la cazuri de incest în rândul acestei minorităţi etnice.

În scrisoarea deschisă semnată de Ronald Lauder se mai arată că este “absurd” ca un reprezentant al unui Guvern ales democratic să aibă astfel de idei în privinţa unei minorităţi etnice care trăieşte în ţara sa de mai multe secole.


 

×