x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Conservatorii austrieci anunţă că vor sprijini moţiunea Parlamentului European împotriva Ungariei

Conservatorii austrieci anunţă că vor sprijini moţiunea Parlamentului European împotriva Ungariei

11 Sep 2018   •   17:48
Conservatorii austrieci anunţă că vor sprijini moţiunea Parlamentului European împotriva Ungariei
Sursa foto: Foto: MTI

Conservatorii austrieci din Parlamentul European vor vota în favoarea unui raport elaborat de eurodeputata Judith Sargentini (din grupul Verzilor) conform căruia Ungaria a încălcat în mod constant valorile Uniunii Europene, a declarat luni cancelarul conservator al Austriei, Sebastian Kurz, relatează Reuters. 

Decizia este neobişnuită pentru Kurz, ţinând cont de legătura sa apropiată cu premierul ungar Viktor Orban, susţinători ai unei linii dure contra migranţilor ce sosesc în Europa. Kurz a afirmat că speră să se folosească de această relaţie pentru a construi legături între statele UE din vestul şi estul Europei care au avut numeroase dispute asupra imigraţiei şi a altor chestiuni. 

Voturile celor cinci membri conservatori austrieci sunt o mică parte din cele două treimi din voturi necesare pentru adoptarea moţiunii. 

Deputaţii europeni urmează să supună la vot miercuri un raport care critică situaţia statului de drept în Ungaria, pregătit de Comisia pentru libertăţi civile a PE (LIBE). Raportul elaborat de eurodeputata Judith Sargentini, din partea Verzilor, constată ''un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene" şi cere activarea procedurii articolului 7, prin care poate fi suspendat dreptul de vot al unui stat în Consiliu. 

'Deputaţii austrieci (conservatori) vor vota pentru deoarece credem că nu pot exista compromisuri în ceea ce priveşte statul de drept şi democraţia şi, prin urmare, este important ca acuzaţiile care au fost făcute împotriva Ungariei să fie clarificate', a declarat Kurz pentru televiziunea ORF.

Kurz a părut totodată să sugereze că şi alte state est-europene ar trebui de asemenea să fie supuse procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. 

'Este necesar să ne uităm atent nu numai la Ungaria, dar de asemenea când ne uităm la situaţia din Polonia, din România, din Slovacia, ţară unde recent a fost asasinat un jurnalist, şi acolo este necesar de asemenea să ne uităm foarte atent', a spus el.AGERPRES

×