Dovadă uimitoare de verticalitate la un fost șef la Banca Centrală Europeană, actualmente președinte al Centrului de Studii Financiare din Frankfurt și consultant Goldman Sachs. Economistul german Ottmar Issing și-a contrazis, în termeni deloc prevenitori, actualul șef - președintele Goldman Sachs, Peter Sutherland, fost comisar european și fost director general al World Trade Organization, informează The Economist. Considerat „părintere globalizării”, Sutherland a luat cuvântul, foarte agresiv, la o reuniune de debatere a noului proiect european, organizată la Berlin de miliardarul americano-german Nicolas Berggruen, cu participarea unor foști șefi de state occidentale – Tony Blair (fost prim ministru al Marii Britanii), Gerhard Schröder (fost prim-ministru al Germaniei), Felipe Gonzalez Marquez (fost prim-ministru al Spaniei), George Papandreou (fost prim-ministru al Greciei).
După ce Felipe Gonzalez Marquez a glumit spunând că s-ar sinucide „mâine dimineață”, dacă ar fi actualul prim-ministru al Spaniei, Sutherland a imprimat discuțiilor o notă gravă, susținând că Europa nu va ieși din criză, dacă nu se va realiza Uniunea bancară europeană până de Crăciun.
În replică, Ottmar Issing a spus că, atunci când a auzit, pentru prima dată, în urmă cu câteva zile, ideea că uniunea bancară s-ar putea realiza până la 1 ianuarie 2013, i s-a părut a fi o glumă. Realizarea unei asemenea structuri va ține Europa ocupată vreme îndelungată, întrucât presupune supervizarea a mii de bănci din zona euro, fără a mai pomeni de asigurarea comună a depozitelor. Să crezi altceva, e o naivitate, a conchis economistul german.
Până la urmă, e probabil ca decizia de înființare a Uniunii bancare să fie luată până la finele anului, iar realizarea efectivă a structurii să dureze un timp indefinit.
Citește pe Antena3.ro