Autorităţile austriece au anunţat luni că operaţiunea de control întărit la frontiere, declanşată duminică seara, a dus până acum la descoperirea a peste 200 de refugiaţi şi la arestarea a cinci traficanţi de persoane, transmite Reuters, citând un responsabil de rang înalt din Ministerul de Interne de la Viena.
'În orele de când am început implementarea acestor măsuri convenite cu Germania, Ungaria şi Slovacia, am reuşit descoperirea a peste 200 de refugiaţi în autovehicule şi am putut să reţinem cinci traficanţi', a declarat Konrad Kogler, director general pentru siguranţă publică în Ministerul de Interne austriac.
În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul de resort, Johanna Mikl-Leitner, a subliniat că verificările întreprinse nu sunt controale de frontieră 'clasice', ea precizând că Austria nu încalcă astfel acordurile Schengen.
Austria a anunţat întărirea controalelor la frontierele estice din cursul serii de duminică, măsura fiind decisă în urma descoperirii, joi, a 71 de refugiaţi morţi într-un camion abandonat pe o autostradă din estul ţării.
'Vom întreprinde controale pe o perioadă nedeterminată de timp la toate trecerile de frontieră importante din zona de est, verificând toate autovehiculele care ar putea avea ascunzători pentru oameni', declara duminică Johanna Mikl-Leitner la postul de radio ORF.
Primele astfel de puncte de control întărit au început să funcţioneze în landul Burgenland duminică, în jurul orei 20:00.
Instituirea acestor puncte de control a fost convenită cu autorităţile din Ungaria, Slovacia şi landul german Bavaria, au precizat autorităţile austriece, conform site-ului televiziunii publice.
Din cauza acestor controale, luni dimineaţă, pe autostrada M1, ce face legătura între Ungaria cu Austria, se formase o coadă pe o distanţă de 20 km, după cum relatează MTI, preluată de Reuters. Un blocaj s-a creat de asemenea pe o şosea secundară spre Austria, a indicat compania naţională de drumuri Magyar Kozut.