Într-una dintre cele mai drastice măsuri luate până acum, Partidul Comunist chinez i-a avertizat pe părinții creștini să nu-și mai lase copiii la biserică, în caz contrar urmând să fie pedepsiți „cu severitate”. Autoritățile de la Beijing au transmis deja unui număr de peste 100 de biserici că, de acum înainte, copiii nu mai au voie să participe la slujbe și nici să se alăture vreunui grup creștin.
Atacul devastator la adresa credincioșilor chinezi vine la puțin timp după ce un studiu realizat de Universitatea din Shanghai a dezvăluit că peste 60 la sută dintre studenți sunt interesați să învețe despre creștinism. Mai mult, arată studiul citat de site-ul „Breitbart”, numărul tinerilor novici crește în mod constant în comunitățile creștine oficiale și clandestine din China. Recent, adaugă site-ul, oficialitățile comuniste au transmis avertismente unui număr de peste 100 de biserici din zona Wenzhou, aflată în provincia Zhejiang, unde se află comunități mari de creștini. Enoriașii au fost informați că, de acum înainte, copiii lor nu mai au voie să intre în biserică. În notele de avertisment se arată că minorii care încearcă să meargă la biserică vor fi întorși de la ușa lăcașului de cult, chiar dacă sunt însoțiți de părinți. În afara elevilor, nici profesorii lor nu mai au voie să intre în biserică. Autoritățile comuniste și-au justificat decizia, susținând că frecventarea bisericilor și învățătura religioasă îi împiedică pe tineri să-și formeze „o mentalitate corectă și un set corect de valori”. „Minorii care primesc în biserici o educație religioasă de la o vârstă prea timpurie ar afecta în mod serios implementarea normală a sistemului educativ”, se arată într-o notă oficială de avertisment, citată de „Breitbart”. Mai mult, autoritățile i-au avertizat pe conducătorii bisericilor că inspectorii guvernamentali „vor face atât investigații anunțate, cât și sub acoperire”, în zilele de duminică, pentru a impune interdicția. Noile norme nu interzic numai accesul copiilor în biserică, ci și înscrierea minorilor în grupări creștine. Copiii nu mai au voie să participe la activități religioase și nici să asculte predici sau slujbe. Oficialitățile comuniste au interzis, de asemenea, organizarea taberelor creștine de vară.
Politică draconică a autorităților comuniste
Noile măsuri fac parte din politica draconică promovată de oficialitățile de la Beijing împotriva religiilor minoritare, în special contra creștinismului, notează sursa citată. Potrivit Raportului asupra Libertății Religioase Internaționale (IRFP), dat publicității în luna august, guvernul comunist chinez „a abuzat fizic, a reținut, a arestat, a torturat, a hărțuit și a condamnat la închisoare, atât grupuri religioase înregistrate, cât și clandestine”, în 2016. IRPF apreciază că Partidul Comunist din China continuă să exercite un control absolut asupra activităților religioase din țară. „Doar grupările religioase aparținând uneia dintre cele cinci «asociații patriotice religioase» aprobate de stat (budiste, taoiste, musulmane, catolice și protestante) au primit permisiunea de a se înregistra oficial și, în consecință, de a ține servicii religioase”, se arată în raport. Acest lucru înseamnă că orice altă formă religioasă de organizare care nu se află în evidența statului, cum ar fi Biserica Romano-Catolică sau creștinii „neînregistrați”, nu beneficiază de un statut oficial și este supusă, în mod regulat, sancțiunilor și hărțuirilor arbitrare.
„Situația este foarte gravă. Nu știm de ce autoritățile au adoptat aceste măsuri” – pastor din China